Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Dan Barna: Coaliția merge mai departe. Vlad Voiculescu continuă la Ministerul Sănătății (VIDEO)

Dan Barna: Coaliția merge mai departe. Vlad Voiculescu continuă la Ministerul Sănătății (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 12 Apr 2021, 14:04
Dan Barna: Coaliția merge mai departe. Vlad Voiculescu continuă la Ministerul Sănătății (VIDEO) Foto: Dan Barna / Facebook Politică

Vicepremierul Dan Barna, lider al USR, a declarat, luni, la finalul ședinței coaliției de guvernare, că nu s-a pus problema ca Vlad Voiculescu să plece de la conducerea Ministerului Sănătății. ”Coaliția merge mai departe”, a dat asigurări Dan Barna.

„Mesajul e foarte simplu: coaliția merge mai departe, coaliția e asumată pe reformele pe care le-am propus în programul de guvernare. Continuăm în această structură pentru că este foarte important ca acest Guvern să își îndeplinească programul de guvernare. (...) Am discutat, evident, și subiectul despre situația de la Sănătate, există o susținere la nivelul actualului ministru, Vlad Voiculescu, care se va reflecta și în perioada următoare. (…) Vlad continuă la Ministerul Sănătății, nu a fost niciun moment în discuție, în coaliție, ideea ca Vlad să fie demis sau să se retragă. Obiectivul general al coaliției și al nostru, al fiecăruia dintre noi, este ca acele obiective din programul de guvernare să devină realitate”, a spus Dan Barna, după discuțiile cu partenerii de la guvernare. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Vicepremierul a mai declarat că în ședință s-a discutat și despre o mai bună coordonare a comunicării la nivelul Guvernului, pentru că este nevoie ca ”mesajele să fie mai clare”.

Referindu-se la situația de la Spitalul de Ortopedie Foișor, transformat a sfârșitul săptămânii trecute în unitate COVID, ceea ce a dus la o evacuare în timpul nopții a zeci de pacienți, Dan Barna a susținut că „nu a fost cea mai inspirată modalitate”, însă decizia de transformare a unității medicale a fost „tehnic corectă”.

Citeşte mai multe despre:   Dan Barna,   Vlad Voiculescu