Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Dan Barna, întrebat dacă mai există actualul Guvern: “Vom avea o discuție în coaliție pentru a vedea cum mergem mai departe. Sunt de acord cu premierul, România nu stă într-o singură persoană” (VIDEO)

Dan Barna, întrebat dacă mai există actualul Guvern: “Vom avea o discuție în coaliție pentru a vedea cum mergem mai departe. Sunt de acord cu premierul, România nu stă într-o singură persoană” (VIDEO)

Un articol de: George Lupu - 14 Apr 2021, 15:27
Dan Barna, întrebat dacă mai există actualul Guvern: “Vom avea o discuție în coaliție pentru a vedea cum mergem mai departe. Sunt de acord cu premierul, România nu stă într-o singură persoană” (VIDEO) Inquam Photos / George Calin Politică

Întrebat dacă mai putem vorbi despre existența guvernului Cîțu, Dan Barna a precizat miercuri că guvernul există și că are încredere în înțelepciunea coaliției pentru a găsi o soluție pentru ieșirea din impas. Pe de altă parte, Dan Barna a făcut aceste declarații, în contextul în care a anunțat că premierul Cîțu nu mi are încrederea USR PLUS.

“Acest guvern funcționează, acest guvern există. Vom avea o discuție în coaliție astăzi pentru a vedea cum mergem mai departe.

Am toată încrederea în înțelepciunea coaliției  USR PLUS- PNL-UDMR de a găsi soluții pentru ca România să meargă mai departe. Am avut o discuție cu președintele acum câteva ore.  Vom vedea dacă este necesară și medierea președintelui.

Am toată încrederea în înțelepciunea și maturitatea membrilor coaliției  în ședința pe care o vom avea astăzi, astfel încât să găsim modalitatea de a funcționa mai departe. Miza este să guvernăm pentru România care ne privește. Sunt de acord total cu premierul în această dimineață, România nu stă într-o singură persoană”, a precizat Dan Barna.

Acesta a sugerat astfel că actuala coaliție ar putea merge mai departe fără ca Florin Cîțu să mai fie premier.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Dan Barna,   Florin Citu