Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Dan Barna (USR-PLUS), ironizat de Radu Oprea (PSD): E bănuit de fraudă cu fonduri europene. În conformitate cu standardele morale înalte și cu tot ce zicea înainte de a fi la putere, de ce mai e astăzi în Guvern? (VIDEO)

Dan Barna (USR-PLUS), ironizat de Radu Oprea (PSD): E bănuit de fraudă cu fonduri europene. În conformitate cu standardele morale înalte și cu tot ce zicea înainte de a fi la putere, de ce mai e astăzi în Guvern? (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 12 Mai 2021, 20:38
Dan Barna (USR-PLUS), ironizat de Radu Oprea (PSD): E bănuit de fraudă cu fonduri europene. În conformitate cu standardele morale înalte și cu tot ce zicea înainte de a fi la putere, de ce mai e astăzi în Guvern? (VIDEO) Foto: Facebook / Radu Oprea Politică

Vicepremierul Dan Barna ar fi fost reclamat la Direcția Națională Anticorupție de către Departamentul de Luptă Anti-Fraudă, fiind suspectat de fraudă cu fonduri UE, și a fost ironizat senatorul PSD Radu Oprea, care a amintit că pozițiile copreședintelui USR-PLUS din perioada campaniilor electorale. „Ar fi trebuit să fie plecat deja, dar văd că acum, când e la putere, i-au scăzut foarte mult standardele”, a spus social-democratul, miercuri, pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Senatorul PSD Radu Oprea îl ironizează pe Dan Barna, copreședintele USR-PLUS: „Văd că acum, când e la putere, i-au scăzut foarte mult standardele”

 

„Eu mă întreb, în conformitate cu standardele morale înalte ale domnului Barna și cu toate zicerile dumnealui dinainte de a fi la putere, de ce mai este astăzi în Guvernul României? Ar fi trebuit să plece – repet, declarațiile domniei sale, standardele înalte ale domniei sale. Nu vorbim despre prezumția de nevinovăție, directiva europeană ne spune foarte clar momentul în care o persoană poate fi considerată vinovată, dar domnul Barna era unul dintre cei mai vocali referitor la moralitate asupra celor care sunt în politică și care ocupă funcții publice. Ar fi trebuit să fie plecat deja, dar văd că acum, când e la putere, i-au scăzut foarte mult standardele”, a declarat Radu Oprea.

Referitor la posibilitatea ca Dan Barna să aștepte o punere sub urmărire penală sau vreo informare oficială de la DNA înainte de a lua un astfel de gest, senatorul PSD a afirmat: „Încă o dată, dumnealui, în campanii electorale, era cel mai vocal împotriva celor care doar așa, dacă apărea o știre în presă, erau deja condamnați pentru că erau în politică și, moral, trebuiau să plece. Domnia sa ce mai caută în funcții publice!? Întrebarea e foarte simplă, nu ne-a răspuns. Este evident că dosarul lui a plecat la DNA”.

Întrebat la ce funcții se referă, sau mai exact dacă Dan Barna ar trebui să renunțe la calitatea de parlamentar sau la șefia USR, social-democratul a adăugat: „Eu vorbesc și de cele guvernamentale. Dacă ar fi consecvent cu ceea ce a declarat, ar trebui să plece din toate, dar obligatoriu din cea din Guvern, cu atât mai mult cu cât trebuie să coordoneze, în calitatea dumnealui, în fișa postului de vicepremier, fonduri europene. PNRR este încă în coordonarea lui. Așa spune fișa postului. Așa era fișa postului, dacă or fi schimbat-o între timp... mea culpa, îmi cer iertare, dar domnia sa avea în fișa postului să coordoneze PNRR, miniștri, deci trebuia să coordoneze fonduri europene. Păi, când ești bănuit de o fraudă pe fonduri europene, pentru că deja dosarul a plecat de la DLAF, la DNA... Din punct de vedere moral, ar trebui să plece”.

Citeşte mai multe despre:   Dan Barna,   Radu Oprea,   PSD,   USR-PLUS