Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Sindicaliştii critică în cei mai duri termeni 'pactul pentru bunăstare' propus de Viorica Dăncilă: 'Este un document ipocrit, populist'

Sindicaliştii critică în cei mai duri termeni 'pactul pentru bunăstare' propus de Viorica Dăncilă: 'Este un document ipocrit, populist'

Un articol de: Sebastian Pricop - 18 Sep 2019, 13:16
Foto: Inquam Photos/ George Calin Politică

"Pactul pentru bunăstare" propus de Viorica Dăncilă pentru liderii politici şi partide, prin care le cere să îşi asume că nu vor tăia vreodată pensii sau salarii, este criticat în cei mai duri termeni de cei mai importanţi sindicalişti din România.

Preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, a criticat miercuri în termeni duri acest pact numindu-l drept unul "ipocrit şi populist" care nu ţine de problemele fundamentale cu care se confruntă românii.

“Pactul pentru Bunăstarea Românilor propus de PSD: un document ipocrit, populist, care uită de o mare mare parte dintre cetățeni și ignoră probleme fundamentale, precum reformarea sistemului de impozitare și modificarea legislației muncii și a dialogului social. Sunt doar elemente de susținere a unui program electoral fără susținere financiară”, a declarat Bogdan Hossu, potrivit unui comunicat de presă transmis de Cartel ALFA.

Sindicalistul atrage atenţia că atunci când se face referire la "salariile românilor" se menţionează doar respectarea parțială a drepturilor salariaților din sistemul public, lăsând ambiguu a se înțelege că vor fi în continuare înghețate anumite drepturi salariale și fără să menționeze deloc salarizarea precară din sistemul economic, unde lipsa negocierii colective, blocată de legea 62 a dialogului social, menține salariile la un nivel foarte scăzut.

”Democrația la locul de muncă, dreptul neîngrădit al lucrătorilor la asociere și negociere colectivă sunt elemente care determină o distribuție echilibrată a rezultatelor economice. Lipsa acestor mecanisme în România duce la polarizare, precarizare a lucrătorilor, degradarea condițiilor de muncă și migrație. În ciuda ușoarei creșteri din ultimii doi ani a ponderii salariilor în PIB, determinate de creșterile din sectorul public, în România rezultatele economice sunt distribuite dezechilibrat, o treime câtre lucrători și două treimi către capital, când proporția firească ar fi invers, conform comunicatul citat.

Blocul sindical mai acuză partidele politice de faptul că nu arată nicio preocupare pentru modificarea actualului sistem de impozitare ”profund inechitabil prin cota unică și prin plasarea întregii poveri fiscale pe salariați”.

”În mod ipocrit, singura grijă a PSD-ului este de a menține neschimbată impozitarea lucrătorilor independenți, un sistem profund nedrept care-i împovărează pe cei cu venituri mici și oferă în schimb înlesniri celor cu venituri mari și foarte mari. Propunerea și conținutul acestui pact ascunde un fapt absurd, cu care din păcate ne-am obișnuit într-atât încât devine greu de sesizat. Un pact național în care să se agreeze aplicarea unor legi aflate în vigoare, adoptate de Parlament și care se presupune că au trecut prin filtrul consultărilor și dezbaterilor, arată cât de distorsionată este perspectiva politicienilor asupra procesului legislativ”, mai subliniază Cartel ALFA.

Potrivit acesteia, un pact național ar trebui să aibă la bază un proiect de construcție viitoare, o prioritizare sau concentrare a efortului național pe anumite priorități, ca spre exemplu educația, sănătatea sau pentru o reformă radicală a fiscalității, pentru creșterea etapizată a salariului minim și reducerea treptată a inegalităților sociale, nu pentru aplicarea unor legi adoptate.
 

Citeşte mai multe despre:   Viorica Dancila,   PSD,   Bogdan Hossu
 
 
Loading...