Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Viorica Dăncilă îi răspunde lui Iohannis: "Dânsul critică guvernarea în timp ce alți președinți de stat laudă guvernarea din România și laudă progresele pe care le-a făcut România"

Viorica Dăncilă îi răspunde lui Iohannis: "Dânsul critică guvernarea în timp ce alți președinți de stat laudă guvernarea din România și laudă progresele pe care le-a făcut România"

Un articol de: Sebastian Pricop - 21 Sep 2019, 14:59
Foto: Inquam Photos /Octav Ganea Politică

Premierul Viorica Dăncilă a replicat, sâmbătă, după ce preşedintele Klaus Iohannis a numit guvernul său drept unul eşuat şi o catastrofă pentru România.

Candidatul PSD în alegerile prezidenţiale a numit guvernul său drept unul chiar eficient şi a oferit ca argumente cifre precum cele de la INS, Comisia de Prognoză sau Eurostat.

"Nu suntem un guvern eșuat, cum a spus domnul președinte, se joacă cu cuvintele, este foarte ușor să jignești. Suntem un guvern eficient și îmi asum cele spuse. Nu sunt un guvern perfect, nu am această aroganță să spun că că am rezolvat toate problemele, dar cifrele arată, cifrele pe care le spune INS, Comisia Națională de Prognoză, Eurostatul, arată că această guvernare este eficientă”, a declarat Viorica Dăncilă, într-o conferință de presă la Alba Iulia.

Aceasta a mai susţinut că în timp ce Klaus Iohannis atacă Guvernul României, alţi lideri de stat din Europa îl laudă.

"Dânsul critică guvernarea în timp ce alți președinți de stat laudă guvernarea din România și laudă progresele pe care le-a făcut România în domeniul economic”, a mai spus Viorica Dăncilă.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la BEC, că PSD reprezintă o catastrofă pentru România, fiind nevoie de multă muncă pentru a repara tot ce a stricat.

"PSD trebuie îndepărtat de la putere prin mijloace constituționale și nu în alt fel. Avem această majoritate în jurul PSD în urma unui scrutin, când PSD a obținut un rezultat important, am făcut ceea ce puteam să fac. Dar PSD a fost o catastrofă, toate instituțiile care au fost conduse prin incompetență și rea-credință trebuie reparate", a arătat Klaus Iohannis.
 

Citeşte mai multe despre:   Viorica Dancila,   Klaus Iohannis
 
Loading...