Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Cât ne vor costa pensiile speciale ale aleșilor locali. Declarațiile ministrului Dezvoltării

Cât ne vor costa pensiile speciale ale aleșilor locali. Declarațiile ministrului Dezvoltării

Un articol de: Redacția B1.ro - 11 Iun 2019, 10:28
Cât ne vor costa pensiile speciale ale aleșilor locali. Declarațiile ministrului Dezvoltării Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale, a vorbit despre principalele prevederi ale Codului Administrativ și a pledat pentru adoptarea acestuia prin Ordonanță de Urgență. El a prezentat principalele modificări aduse Codului, în raport cu actul normativ adoptat de către Parlament și declarat ulterior neconstituțional de CCR. Suciu a menționat că proiectul pe care îl susține păstrează prevederile referitoare la pensiile speciale pentru primari și viceprimari,

"În Codul administrativ există în continuare acea indemnizaţie la limită de vârstă pentru aleşii locali şi cred că nu eu ar trebui să vorbesc despre acest lucru, ci colegii mei primari, care de-a lungul anilor, deşi poartă titulatura de demnitari, au fost orice, dar doar demnitari nu. (...) Discutăm, vizavi de indemnizaţii, de un impact undeva între 100 - 150 de milioane de lei", a declarat ministrul Daniel Suciu, citat de Agerpres.

Viceprim-ministrul a mai precizat că proiectul vizează și introducerea concursului naţional, ca metodă de recrutare a funcţionarilor publici, la nivelul administraţiei publice centrale, precum şi instituirea sistemului naţional de evidenţă a ocupării în sectorul public (care, conform măsurilor agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene, trebuia reglementat şi operaţionalizat până la finalul semestrului II al anului 2018).

”Faţă de varianta care a ieşit din Parlamentul României, tot ceea ce înseamnă reglementarea şi transformarea instituţiilor publice deconcentrate, a şefilor deconcentratelor în manageri a fost scoasă din Codul administrativ. De asemenea, tot ce înseamnă regimul incompatibilităţilor a fost scos din Codul administrativ. A fost scoasă şi prevederea care făcea arhitecţii-şefi personal contractual. Există astăzi încă o discuţie dacă prefectul va fi sau nu funcţie de demnitate publică sau înalt funcţionar public, cum este acum. Şi fac menţiunea că, în discuţiile cu Comisia Europeană, aceasta şi-a dat acordul pentru transformarea funcţiei de prefect în funcţie de demnitate publică”, a explicat Suciu, citat de G4Media.
 

Citeşte mai multe despre:   Daniel Suciu,   Guvern,   PSD