Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Demisie răsunătoare la vârful USR Iași, după stabilirea listelor de candidați pentru posturile de consilier. O vicepreședintă, nemulțumită de modul în care au fost alese persoanele: „Am atâţia colegi valoroşi pe locuri neeligibile”

Demisie răsunătoare la vârful USR Iași, după stabilirea listelor de candidați pentru posturile de consilier. O vicepreședintă, nemulțumită de modul în care au fost alese persoanele: „Am atâţia colegi valoroşi pe locuri neeligibile”

Un articol de: Redacția B1.ro - 21 Ian 2020, 10:43
foto: Facebook Politică

Alegerile locale sunt cel mai nou motiv de discordie din USR. O demisie răsunătoare a avut loc la Iași, după ce membrii filialei județene au votat listele de oameni pe care partidul îi propune Consiliul Local și Consiliul Județean. Vicepreședinta Biroului Județean a renunțat la funcție, pentru că ar fi fost nemulțumită de modul în care au fost promovate anumite persoane.

Este vorba despre Oana Vasiliu, care a renunțat la funcția de vicepreședinte în Biroul Județean USR Iași, pentru că votul intern din filială a plasat-o „cam pe la coada listei”, astfel că șansele să prindă un loc de consilier sunt aproape inexistente. Ea a comentat ironic episodul: „Mă onorează totuși faptul că ma atâția colegi valoroși pe locuri neeligibile”.

Ea a fost nemulţumită, susţin surse apropiate partidului, de modul cum au fost promovate anumite persoane, potrivit Ziarul de Iași.

„Colegii mei useristi au ales şi le respect decizia şi votul. Sunt cam pe la coada listei. Mă onorează totuşi faptul că am atâţia colegi valoroşi pe locuri neeligibile. Iată, simţul umorului şi autoironia nu mă părăseşte nici acum. Însă dacă puneţi locul 1 în faţa mea sau locul 18 sau chiar ultimul, eu sunt acelaşi om valoros. Nu am pierdut nimic. M-am prezentat la alegerile interne cu demnitate, am muncit cu pasiune la proiect, nu am făcut compromisuri, nici nu am încercat măcar cu gândul. Mâine dacă mai aveţi răbdare îl voi prezenta aici, îl vom critica şi îl vom îmbunătăţi”, a scris Oana Vasiliu, pe Facebook.

 

De altfel, acesta nu este primul motiv de tensiune de la USR Iași, unde Cosette Chichirău a anunțat că va candida pentru fotoliul de primar, deși colegii din alianță, cei de la PLUS, au anunțat deja că îl susține pe Liviu Iolu. (Detalii AICI)

 

Citeşte mai multe despre:   USR
Loading...