Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Deputat PNL: Adoptarea Codului Fiscal și creșterea salariilor aleșilor națiunii pot amaneta viitorul economic și financiar al României. Politicienii să dea un exemplu de moderație

Deputat PNL: Adoptarea Codului Fiscal și creșterea salariilor aleșilor națiunii pot amaneta viitorul economic și financiar al României. Politicienii să dea un exemplu de moderație

Un articol de: - 25 Aug 2015, 14:31
Foto: Facebook/Radu Zlati Politică

Deputatul PNL Radu Zlati susține că parlamentarii ar trebui să evite majorarea veniturilor proprii până la implementarea unei noi Legi a Salarizării Unitare. Creșterea indemnizațiilor aleșilor ar putea sa un semnat „extrem de nefavorabil în ceea ce privește coeziunea dintre actuala clasă politică și societatea românească pe care aceasta reclamă că o reprezintă”, mai spune liberalul.

“Electoratul a dat un semnal puternic în noiembrie 2014 că dorește o altfel de politică: să urmăm acest semnal!”, își îndeamnă Zlati colegii parlamentari.

“În timp ce am fost de acord cu principiul creșterii veniturilor pentru principalii demnitari ai statului român precum și pentru membrii Guvernului, nu mă pot opri să constat că Ordonanța de Guvern care prevedea respectiva mărire a salariilor și indemnizațiilor a generat o reacție, în bună măsură justificată, din partea mai tuturor categoriilor de salariați bugetari, reacție constând în solicitări de creșteri salariale pe măsura creșterii veniturilor demnitarilor din fruntea statului”, scrie PNL-istul într-un comunicat de presă.

În condițiile adoptării unui Cod Fiscal care poate determina pe termen scurt o scădere a veniturilor la buget, o astfel de creștere salarială, de mare amploare, “nu este posibilă fără a amaneta viitorul economic și financiar al României”, susține acesta.

“Măririle salariale și o nouă Lege a Salarizării Unitare necesită negocieri aplicate, oneste și responsabile între Guvern, Opoziție și reprezentanții sindicali – negocieri pe care, cel puțin pe partea onestității și responsabilității, Guvernul Ponta nu mai este capabil să le poarte.

Până când aceste negocieri vor fi desfășurate – nu cu fiecare confederație sindicală în parte, ci cu toate părțile implicate simultan, până când un consens relativ nu va fi stabilit între părțile implicate, consider că parlamentarii, reprezentanți aleși ai poporului, ar trebui să evite majorarea în mod unilateral a veniturilor proprii. Iar în cazul în care OUG 14/2015 va intra în dezbaterea Parlamentului, un semn al responsabilității despre care aminteam va fi ca, în lista funcțiilor de demnitate cărora urmează să le fie crescute veniturile, să rămână doar cei doi președinți ai Camerelor, fiind tăiați ceilalți membri ai conducerilor Senatului și Camerei Deputaților”, se mai arată în comunicatul deputatului.

 

 

Citeşte mai multe despre:   salarii,   Parlamentul Romaniei,   bugetari
 
Loading...