Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Deutsche Welle: „Oamenii vorbesc de efectul Iohannis, la fel cum vorbeau de efectul Obama în Statele Unite în 2008”

Deutsche Welle: „Oamenii vorbesc de efectul Iohannis, la fel cum vorbeau de efectul Obama în Statele Unite în 2008”

Un articol de: - 17 Noi 2014, 13:38
Politică

O figură foarte neobișnuită și-a făcut apariția din Transilvania, în perioada premergătoare a alegerilor prezidențiale din România, se arată într-un articol publicat duminică de Deutsche Welle.

„În stilul său simplu, direct, Klaus Iohannis încerca să își convingă conaționalii cu fostele sale succese. "Da, putem!" (n.r. de la sloganul lui Obama, „Yes We Can”) nu a fost un mesaj pe care Iohannis l-a transmis votanților săi. Sloganurile sale de campanie au mizat, mai degrabă, pe o "Romanie serioasă", o "Românie a lucrului bine făcut"”, scriu jurnaliștii DW.

În primul tur al alegerilor, Iohannis era condus cu aproape 10 procente de Victor Ponta, însă avandul său poate fi atribuit reputației bune pe care o are. Ca primar al Sibiului, a fost deja reales de patru ori, de fiecare dată cu o majoritate confortabilă de 70-80%.

Regiunea a cunoscut un boom economic în ultimii ani. Sute de investitori străini, majoritatea din Germania și Austria, s-au așezat acolo și au făcut ca șomajul să se apropie de zero, mai arată Deutsche Welle.

"Basmul Iohannis face această competiție cu atât mai puternică. Oamenii vorbesc de efectul Iohannis, la fel cum vorbeau de efectul Obama în Statele Unite în 2008", mai scria DW în ziua turului 2.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   alegeri prezidentiale
 
 
 
Loading...