Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Diaconescu: Oficiile consulare din străinătate nu au date despre românii care circulă în afara țării. Eliminarea lor de pe liste, o infracțiune

Diaconescu: Oficiile consulare din străinătate nu au date despre românii care circulă în afara țării. Eliminarea lor de pe liste, o infracțiune

Un articol de: - 19 Aug 2012, 17:42
Foto: B1 TV Politică

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu susține că nu există date despre cetățenii români care circulă în afara țării pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă, decât în cazul în care ei apelează la oficiile consulare române din străinătate pentru schimbarea sau eliberarea unor acte, informează Hotnews.

Diaconescu afirmă că acești cetățeni beneficiază în continuare de toate drepturile, atrăgând atenția că eliminarea lor de pe listele electorale reprezintă o infracțiune.

Niciun oficiu diplomatic sau consular din străinătate nu are date despre cetățenii români care circulă în afara țării, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, a declarat diplomatul român, precizând că aceste persoane sunt înregistrate doar în condițiile în care ei solicită schimbarea unor documente sau cer eliberarea unor acte, precum titluri de călătorie.

România nu are același sistem ca Franța, de pildă, mai spune Diaconescu, explicând că în Hexagon, cei care pleaca în străinătate trebuie să se înregistreze la instituțiile consulare la 5 zile de la ieșirea din țară.


Citeşte mai multe despre:   Cristian Diaconescu,   liste electorale
 
 
 
Loading...