Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Primarul din Târgu Mureș, despre romii din oraș: Am avut 4.000 de cetățeni care stăteau cu caii în blocuri

Primarul din Târgu Mureș, despre romii din oraș: Am avut 4.000 de cetățeni care stăteau cu caii în blocuri

Un articol de: Redacția B1.ro - 15 Ian 2020, 08:36
foto: Facebook Politică

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, intrat în atenția publică după ce a propus „introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii”, a susținut că a încercat de mai multe ori să-i ajute pe romii din oraș, dar aceștia mereu au refuzat sprijinul. „Am avut cel puțin vreo 4.000 de cetățeni care stăteau cu caii în blocuri”, a mai spus edilul.

„Am încercat toate metodele posible, făcându-le case, drumuri, creând toate condițiile acestei comunități ca să îi integrez social, într-un dialog extraordinar de corect până la un moment dat. Și mi-am dat seama că o categorie importantă ignoră absolut orice ajutor care îi este dat, interesează doar banul, nu îi interesează locul de muncă”, a declarat Dorin Florea, pentru Digi24.

Acesta a mai afirmat că romii au înțeles greșit ajutorul primit de la stat: „Trebuie început un dialog serios cu aceste categorii care au înțeles prost ceea ce înseamnă sprijinul statului. Este discriminat omul care muncește de dimineața de la 6 până seara, are copii, strânge din dinți, față de unul care nu muncește nimic și așteaptă alocația, aia e discriminare”

„Am avut cel puțin vreo 4.000 de cetățeni care stăteau cu caii în blocuri. Am luat un oraș, vă arăt fotografiile și documentele, în care Evul Mediu era puțin spus în cartierele în care stăteau țiganii. Comunitatea de țigani de pe timpul lui Cuza până în ziua de astăzi pur și simplu a fost ignorată, bătaie de joc și totdeauna s-a trecut la periferia societății. Am pus la punct toate acestea, și cartiere, vă arăt locuri în care oamenii s-au salvat, vă arăt grădinița care am făcut-o și mașina cu care duc câte 90 de copii în fiecare dimineață și le țin cursuri, le fac educație, îi spăl și le dau de mâncare. Sunt mulțumiți și părinții lor. S-au salvat o mare parte”, a mai declarat edilul, pentru Digi24.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în acest caz. 

Citeşte mai multe despre:   Dorin Florea,   Targu Mures
 
Loading...