Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Dosar de politician: Bădălău, baronul "Ficățel" care a urcat de la insolvență la o avere uriașă (VIDEO)

Dosar de politician: Bădălău, baronul "Ficățel" care a urcat de la insolvență la o avere uriașă (VIDEO)

Un articol de: - 02 Iun 2016, 20:45
Politică

Minunile din Giurgiu. Acesta este subiectul abordat de către Silviu Mănăstire în emisiunea sa din seara de 2 iunie. Se pare că, prin afacerile sale, un baron local din Giurgiu a reușit să iasă din insolvență. Dar acesta a sărit calul și și-a făcut o avere uriașă.

Astăzi facem cunoștință cu ultimul baron local al PSD rămas în picioare și încă nearestat: este vorba de senatorul Niculae Bădălău, șeful baronilor PSD din sud- estul țării. Bădălău este poreclit baronul- Ficățel din cauza dosarului penal în care este acuzat că a luat șpagă carne de pui pentru a o da mită în alegeri. Bădălău este tovarăș bun cu Liviu Dragnea, la rândul lui condamnat tocmai pentru fraudă electorală.
 
 Ficățel -Badalau călărește politic însă micul județ Giurgiu de 15 ani, locul din care și-a extins influența și la București. Cu Bădălău în fruntea bucatelor județul Giurgiu a devenit o moșie roșie a PSD. La alegerile prezidențiale PSD a obținut un scor fulminant de 70 la sută din voturi pentru Victor Ponta. Baronul Badalu avea de ce să se lupte pentru victoria lui Ponta, asta deoarece și Ponta a fost un premier bun pentru interesele lui Badalau, o să vedem și cum. Baronul de Giurgiu se pregătește să preia pentru următorii 4 ani primăria orașului Giurgiu și consiliul județean prin intermediul unor executanți fideli: candidatul PSD pentru Giurgiu este Nicolae Barbu, cel care a fost ales în anul 2012 ca "primar independent".

Numai că după ce s-a văzut primar "independentul" Barbu a sărit repede în barca PSD. De fapt totul fusese o păcăleală iar giurgiuvenii au mușcat momeala, că să folosim o expresie locală. Pentru Consiliul Județean Giurgiu baronul Badalau îl pregătește pe un anume Marian Mînă-zis Marinelu-pentru funcția de președinte. Marian Mînă este tocmai fînul baronului Badalau. Nașul Badalau l-a cununat pe Mînă în timp ce acesta era directorul direcției de drumuri regionale București -adică director la compania națională de drumuri, unde se fură banii cu lopata. O să prezint în continuare niște imagini de senzație.
 
 Până atunci haideți să vedem cu ce s-a ocupat primarul "independent" de la Giurgiu, adică PSD-ist Nicolae Barbu. Aici l-a dosar de politicin v-am spus exact acum 3 ani că în momentul în care Barbu a fost ales primar la Giurgiu afacerile familie sale erau practic în faliment. Barbu este distrus. În 2013 companiile Delta Hotels, Technic Instal și Delta Gas deținute de familia lui Barbu erau în insolvență sau în procese de insolvență. Barbu a preluat la Giurgiu diverse imobile de la stat: o stomatologie, baia publică a orașului Giurgiu sau complexul sportiv Cetatea. Toate sunt acum în paragină. Ia ghiciți ce s-a întâmplat cu Nicolae Barbu după ce a stat 4 ani la primăria Giurgiu: ca prin minune situația lui financiară s-a îmbunătățit, primarul nu mai este stresat așa cum era în anul 2012. Barbu se declara a fi un om prosper, deși acum 3 ani afacerile îi erau în groapă. Mare minune se întâmplă la primăria Giurgiu.
    
 La fel de mare minune se va întâmpla și la consiliul județean dacă baronul Badalau va reuși să-l impună președinte pe Marian Mînă-zis Marinelu. Mînă a fost inițial un umil profesor de sport care în disperare de cauză voia o slujbă mai bună. Pe relație politică Marinelu a ajuns angajat al Agenția de Control și Încasare (ACI) Giurgiu din cadrul companiei naționale de drumuri. Cu alte cuvinte, Mînă tăia bonuri pentru trecerea podului de peste Dunăre de la Giurgiu. În anul 2009, nașul sau Badalau îl face șef al Agenția de Control și Încasare. Pe timpul mandatului său, în anul 2009, toți cei opt casieri de la podul de peste Dunăre au fost arestați pentru luare de mită. În guvernarea USL Mînă este propulsat în importanta funcție de director al direcției regionale de drumuri și poduri București-DRDP.

Mînă este omul care s-a ocupat în ultimii ani de drumurile naționale de lângă București și din Ilfov, adică a avut pe mână zeci de milioane de euro. Oare de ce baronul Badalau l-a cununat și la promovat politic pe acest Mînă și acum fortaza să-l facă șef de județ? Explicația o putem găsi în imaginile acestea: aici vedem ipostaze ale bogăției și belșugului de la nuntă lui Marian Mînă. Oamenii aceștia sunt teoretic angajați la instituții de stat dar se comportă ca multimiliardarii. Nașul Badalau apare că un veritabil șef de clan. Nunta a fost întreținută de Adrian Copilul Minune și trupa sa.

Pentru o prestație de acest nivel Copilul Minune te poate ușura de câtea zeci de mii de euro. Evident că nu există nicio legătură între interesele de afaceri ale familiei Badalau și direcția regional de drumuri și poduri București, condusă de fînul Mînă! Asta până când niște procurori nu se apucă să vadă ce a semnat fînul lui Badalau. După alegeri o să vă prezint ce tunuri s-au dat la DRDP București în guvernarea Ponta.

Dosar de politician: Bădălău, baronul "Ficățel" care a urcat de la insolvență la o avere uriașă

Citeşte mai multe despre:   dosar de politician,   Giurgiu,   silviu manastire,   primar,   PSD,   avere,   afaceri
 
 
 
Loading...