Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Dragnea, făcut PRAF de un fost membru PSD: "Încearcă să PĂCĂLEASCĂ românii! Doar un populism ieftin"

Dragnea, făcut PRAF de un fost membru PSD: "Încearcă să PĂCĂLEASCĂ românii! Doar un populism ieftin"

Un articol de: - 13 Mar 2018, 13:20
Politică

Liviu Dragnea a căzut într-un delir populist şi seamănă tot mai mult cu Viktor Orban, a declarat europarlamentarul Cătălin Ivan care a comentat afirmaţiile preşedintelui PSD privind nevoia de a avea o lege care să-i sancţioneze pe cei care defăimează ţara.

Este o continuare a delirului populist în care a căzut Liviu Dragnea. Încearcă să păcălească românii cu tot felul de teme false. Poate că Liviu Dragnea ar trebui să discute cu colegii săi, fiind şi şeful Camerei Deputaţilor, despre o lege care să ajute la recuperarea averilor ilegale, provenite din bani furaţi în ultimii 20 şi ceva de ani în România. Poate că Liviu Dragnea ar trebui să fie mai degrabă preocupat de stoparea corupţiei din România. Să faci o lege pentru Monica Macovei este cel puţin amuzant, hilar, dacă nu de-a dreptul jenant”, a spus europarlamentarul, pentru RFI.

Cătălin Ivan a precizat că declaraţiile preşedintelui PSD fac parte din strategia care vizează crearea unor duşmani interni.

Este doar un populism ieftin, în aceeaşi încercare de a crea falşi duşmani ai ţării, ca şi statul paralel, ca şi Soros, poate-poate se sperie românii şi văd în Liviu Dragnea un salvator providenţial şi-l vor vota în continuare (...). Liviu Dragnea este un Viktor Orban în devenire”, a mai spus europarlamentarul.

Citeşte mai multe despre:   PSD,   catalin ivan,   Liviu Dragnea
 
 
 
Loading...