Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Dragoș Benea, lider PSD, recunoaște: S-au promis autostrăzi „din dorința exacerbată de a face lucruri, dar și de a atrage voturi"

Dragoș Benea, lider PSD, recunoaște: S-au promis autostrăzi „din dorința exacerbată de a face lucruri, dar și de a atrage voturi"

Un articol de: Andrei Vlad - 13 Noi 2020, 19:04
Dragoș Benea, lider PSD, recunoaște: S-au promis autostrăzi „din dorința exacerbată de a face lucruri, dar și de a atrage voturi" foto: Facebook Politică

România se află la coada Europei din punct de vedere al infrastructurii rutiere. Și bulgarii stau mai bine, care au același număr de kilometri de autostradă, dar la o suprafață de două ori mai mică, în timp ce în țara noastră s-au promis multe, dar de făcut, prea puține. Dragoș Benea, vicepreședinte PSD, europarlamentar, fost președinte al Consiliului Județean Bacău și senator, a recunoscut motivele pentru care România se află la pământ din acest punct de vedere. 

Benea, fost apropiat al lui Liviu Dragnea, despre care s-a vorbit la un moment dat că ar putea prelua funcția de ministru al Transporturilor, recunoaște că în ultimii ani s-au făcut din partea social-democraților promisiuni nerealiste. 

„Eu provin dintr-o regiune unde am văzut vreo 3-4 autostrăzi care plecau din vreo 3-4 județe, promovate de-a lungul anilor. Au fost pornite și din dorința exacerbată de a face lucruri, dar și de a atrage voturi. 

E bine să faci autostrăzi, dar este important să înțelegem că nu putem traversa Carpații, din Moldova în Transilvania, prin 3 autostrăzi. S-a dovedit că, de multe ori, am vorbit aiurea și că a fost o concurență acerbă, dar practic s-au făcut foarte puține lucruri", a declarat vicepreședintele PSD potrivit Ziare.com

 

„La companiile de stat tronează prostia, incompetența și fuga de răspundere"

 

Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructură, a subliniat incompetența responsabililor din insfrastructură, în ultimii 30 de ani. 

„După ce ai fost partidul care a stat cel mai mult la guvernare în ultimii 30 de ani, este penibil să te lauzi că ai reușit, într-un final să faci 16 kilometri de autostrada în Moldova. Dar stați așa, că aia nu sunt nici măcar terminați sau inaugurați. La companiile de stat tronează prostia, incompetența și fugă de răspundere, pentru că nu s-au luat deciziile la timp. Ba, dimpotrivă, s-au luat decizii dezastruoase. A se vedea rezilierea contractului la 98% executat. Faptul că acești oameni dau vină pe noi că nu au făcut ei autostrăzi, asta este o mare aberație.

Bine, mă mir cum de nu au dat vină și pe vreme. Cred că dacă le-ar zice moldovenilor că, după 30 de ani, au făcut doar 16 km de autostrada și nici aia terminați, și ar fi într-un loc public, i-ar linșa. Aia 16 km, ei se laudă cu ei, dar nu vor fi gata prea curând și dacă îi inaugurează, poate vor fi dați în folosință pe o singură bandă, pe un sens, asta că să ne intelegem cum se fac treburile la noi", a declarat Ionuț Ciurea, potrivit sursei citate.A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

Citeşte mai multe despre:   Dragos Benea,   autostrazi,   investitii,   infrastructura