Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Elena Udrea: Guvernarea USL - zero realizări, infinită comunicare

Elena Udrea: Guvernarea USL - zero realizări, infinită comunicare

Un articol de: B1 TV - 07 Ian 2013, 08:50
Elena Udrea: Guvernarea USL - zero realizări, infinită comunicare Politică

Guvernarea - zero realizări, infinită comunicare. Este critica adusă de Elena Udrea cabinetului Ponta, pe blog. Aceasta atacă guvernul USL, despre care spune că oferă poporului doar circ, însă niciun pic de pâine. Potrivit Elenei Udrea, Victor Ponta foloseşte funcţia de prim ministru pentru a fi non stop în mass media.

„În dorinţa lui de a oferi poporului circ, pentru că este evident că nu-i poate oferi pâine, Ponta foloseşte funcţia de prim ministru pentru a fi non-stop în mass-media. Nu numai că este toată ziua la televizor, în studiouri sau în direct prin telefon, dar a transformat şi şedinţele de guvern în conferinţe de presă”, scrie Elena Udrea pe blogul personal.

Mai mult, aceasta acuză că şedinţele de Guvern au devenit un prilej pentru premier de a lucra la propria imagine.

„Uneori a şi fost contrazis ulterior de proprii miniştri, cum a fost atunci când a afirmat pompos că ministerele sunt înţesate de oameni care nu fac nimic, aduşi pe considerente politice, care ar trebui daţi afară. Frumoasă şi de efect declaraţie pentru public, nu? Numai că în guvernarea Boc am oprit angajările în sistemul bugetar, am lucrat cu cei pe care i-am găsit acolo din guvernele PNL şi PSD trecute, am redus numărul angajaţilor din ministere, iar de multe ori instanţele de judecată ne-au obligat să îi reangajăm pe cei concediaţi!", mai spune Udrea.

În concluzie: „Dacă după guvernarea Boc se spune că a făcut foarte mult dar a comunicat foarte putin, deja după opt luni de guvernare Ponta se spune că n-a făcut nimic, dar a comunicat non stop!”, a conchis deputatul PDL.

Citeşte mai multe despre:   Elena Udrea,   Victor Ponta,   comunicare,   critici,   Udrea,   USL