Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Emil Boc: Victor Ponta, iresponsabil politic şi invidios pe Traian Băsescu

Emil Boc: Victor Ponta, iresponsabil politic şi invidios pe Traian Băsescu

Un articol de: -
Politică

Fostul premier Emil Boc susţine că Victor Ponta a dat dovadă de iresponsabilitate când a formulat acuzaţii de dosare politice la adresa lui Traian Băsescu, "fără nicio dovadă elementară",

Boc a mai spus că Victor Ponta este invidios că Traian Băsescu are reacţii umane la situaţii umane, referindu-se la cazul Cioabă.

„Este inadmisibil ca într-o ţară din Uniunea Europeană un prim-ministru să formuleze acuzaţii de dosare politice la adresa şefului statului, fără nicio dovadă elementară, şi acel prim-ministru să mai fie în funcţie. În UE nu există asemenea practici politice iresponsabile din partea şefilor de Guvern. În UE liderii ţării respectă Justiţia şi statul de drept. România este în UE, şi nu o republică bananieră, precum în concepţia lui Victor Ponta. Orbit de bătălia politică cu preşedintele Traian Băsescu, Victor Ponta face mult rău imaginii României. De altfel, Ponta este invidios pe preşedinte, pentru că acesta are reacţii umane la situaţii umane, ca să ne referim doar la cazul Cioabă", a spus Boc pentru Mediafax.

Premierul Victor Ponta a catalogat, vineri, drept revoltător faptul că preşedintele Traian Băsescu a avut "nesimţirea" ca, după ce "i-a făcut dosar penal", să-l sune pe medicul Şerban Brădişteanu şi să-l roage să meargă în Turcia pentru a analiza starea de sănătate a lui Florin Cioabă. (Detalii AICI)


Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   Traian Basescu,   Emil Boc
 
 
 
Loading...