Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Eugen Tomac solicită introducerea pe ordinea de zi a Camerei a proiectului privind reducerea numărului de parlamentari la 300

Eugen Tomac solicită introducerea pe ordinea de zi a Camerei a proiectului privind reducerea numărului de parlamentari la 300

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 16 Oct 2020, 15:45
Eugen Tomac solicită introducerea pe ordinea de zi a Camerei a proiectului privind reducerea numărului de parlamentari la 300 Politică

Eugen Tomac, președintele PMP, a solicitat vineri, într-o scrisoare deschisă, adresată președintelui Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, introducerea pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Camerei inferioare a Parlamentului, a proiectului de lege referitor la reducerea numărului de parlamentari cu 300.

Mesajul lui Eugen Tomac a fost postat pe contul personal de Facebook. În cadrul acestuia arată că referendumul de reducere a numărului de parlamentari, susţinut în 20 - 21 septembrie, a fost aprobat la rândul său cu o largă majoritate. 

„Scrisoare deschisă pentru punerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a proiectului PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300

Domnului Marcel Ciolacu, Preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al Partidului Social Democrat

Domnule preşedinte,

În ultima perioadă, vorbiţi foarte des şi apăsat despre nevoia respectării legilor, a deciziilor CCR şi a voinţei cetăţenilor, dar şi despre ruptura de trecut a PSD şi nevoia de reformă a partidului.

În virtutatea acestor principii exprimate public, Partidul Mişcarea Populară vă solicită punerea pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Camerei Deputaţilor a proiectului legislativ 462/2018 care are ca obiect reducerea numărului de parlamentari la 300 în conformitate cu voinţa cetăţenilor României exprimată prin referendumul din 22 noiembrie 2009. Adoptarea şi promulgarea în timp util (înainte de alegerile parlamentare) a actului normativ adoptat deja de Senat, dar blocat în sertarele Camerei Deputaţilor (instituţie pe care o conduceţi de mai bine de un an), poate produce efecte în ceea ce priveşte arhitectura viitorului Legislativ.

Cele 7.765.573 de voturi (88,84% din sufragiile valabil exprimate) favorabile reducerii numărului de parlamentari la 300 reprezintă mai mult decât scorul electoral obţinut de orice formaţiune politică sau candidat de când România a devenit o democraţie consolidată în epoca post-decembristă.

Pe această cale, vă reamintim decizia Curţii Constituţionale din România cu numărul 682/2012 care statuează că: „Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voinţa populară, exprimată cu o largă majoritate, să fie ignorată de reprezentanţii aleşi ai poporului (...) ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinţei populare - această voinţă nu poate fi ignorată de aleşii poporului, întrucât este o expresie a suveranităţii naţionale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenţia altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voinţa exprimată de corpul electoral".DECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

Prin evitarea proiectului legislativ al PMP pe care nu doriţi să-l puneţi pe ordinea de zi, sfidaţi deopotrivă voinţa românilor şi decizia Curţii Constituţionale.

De asemenea, PMP vă informează că, în Italia, referendumul de reducere a numărului de parlamentari susţinut în 20 – 21 septembrie, a fost aprobat la rândul său cu o largă majoritate (69,96% din voturile vabil exprimate) şi acesta urmează să fie transpus în legislaţia italiană în următorii doi ani. Este o ruşine pentru Parlamentul României că, în 11 ani, n-a reuşit să pună în aplicarea dorinţa covârşitoare a românilor.

Corect ar fi ca, săptămâna viitoare, să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaţilor, această iniţiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci, domnule Ciolacu, veţi avea dreptul să vorbiţi despre respectarea Constituţiei şi a voinţei cetăţenilor. Şi abia după aceea oamenii vor începe să vă creadă că doriţi o reformă reală a PSD.”, a scris Eugen Tomac pe contul de Facebook.

 

Scrisoare deschisă pentru punerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a proiectului PMP privind reducerea numărului...

Publicată de Eugen Tomac pe Vineri, 16 octombrie 2020
Citeşte mai multe despre:   Eugen Tomac