Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Eugen Tomac, despre ieșirea europarlamentarului PLUS Dragoș Tudorache: ”A saluta instalarea guvernului impus de Dodon este o eroare. E riscant să le acorzi un cec în alb unora care au preluat puterea într-un mod dubios”

Eugen Tomac, despre ieșirea europarlamentarului PLUS Dragoș Tudorache: ”A saluta instalarea guvernului impus de Dodon este o eroare. E riscant să le acorzi un cec în alb unora care au preluat puterea într-un mod dubios”

Un articol de: Redacția B1.ro - 17 Noi 2019, 10:46
Foto: Hepta.ro / Mediafax Foto / Andreea Alexandru Politică

Liderul PMP Eugen Tomac comentează, într-o postare pe Facebook, ieșirea europarlamentarului PLUS Dragoș Tudorache, raportor pentru Republica Moldova al Parlamentului European, care și-a exprimat aprecierea pentru instalarea unui guvern pro-rus la Chișinău, reacție din cauza căreia a fost aspru criticat în mediul online. 

Tomac susține că Tudorache s-a poziționat greșit prin această declarație și a atras atenția asupra faptului că ”a saluta instalarea noului guvern impus de Dodon reprezintă o eroare” pentru că este ”riscant să le acorzi un cec în alb unora care au preluat puterea într-un mod dubios”. 

Europarlamentarul PMP a subliniat și că poziționarea lui Dragoș Tudorache este cu atât mai greșită cu cât, în calitate de raportor pentru Republica Moldova al Parlamentului European, rolul său este ”să prezinte obiectiv și în termeni cât mai realiști problemele de sistem cu care se confruntă un stat asociat al UE, unde corupția este răspândită ca o molimă în tot aparatul de stat”. 

Redăm, mai jos, postarea integrală a lui Eugen Tomac

”Unde greșește Dragoș Tudorache

Recunosc că, la Bruxelles, în Parlamentul European, nu avem o agendă clară în ceea privește R. Moldova. Cel puțin pe acest subiect, europarlamentarii români nu se consultă între ei, fiecare are propria agendă, în funcție de politica de acasă sau de grupul politic din care face parte în Parlamentul European. Nu am pretenția că mă pricep la multe, dar situația din R. Moldova o cunosc destul de bine, pentru că o urmăresc zi de zi de 20 de ani.

Las la o parte faptul că nici eu, nici Președintele Băsescu nu am avut șansa de a primi un loc în delegația pentru R. Moldova, dar, așa e în politică, faci ce se poate. În următorii ani, voi încerca să utilizez instrumentele pe care le am la dispoziție pentru a face cât mai cunoscută situația din R. Moldova și pentru a o ajuta, în mod real de la Bruxelles, așa cum am făcut-o și în țară.

Revin însă la declarația domnului Tudorache, care s-a poziționat greșit, din capul locului, dintr-un singur motiv: pentru că la Chișinău nu ai niște parteneri politici care joacă onest cu instrumentele democratice, ci niște grupuri de interese care vor să acapareze toată puterea statului pentru ei, iar bătălia se dă între aceștia de ani buni.

A saluta instalarea noului guvern impus de Dodon reprezintă o eroare pentru că mi se pare riscant să le acorzi un cec în alb unora care au preluat puterea într-un mod dubios. Mai ales având în vedere că această criză politică prin care a fost înlăturat guvernul Maia Sandu, în urma unei moţiuni de cenzură, are la bază Justiția din R. Moldova.

Dacă România și-a prăbușit în timpul guvernării PSD întreaga încredere externă ca stat tocmai pentru că politicienii de la guvernare au încercat să controleze justiția, dincolo de Prut se întâmpla exact același lucru. Dodon, speriat de controlul pe care îl exercita Plahotniuc asupra sistemului juridic din R. Moldova, a acceptat să se alieze cu proeuropenii conduși de Maia Sandu și Andrei Năstase cu scopul de a scoate statul de sub controlul oligarhic absolut. Acum, Dodon, după ce a scăpat de Plahotniuc, a distrus coaliția și încearcă să pună sub control total Justiția din R. Moldova.

A saluta acest guvern în calitate de raportor pentru R. Moldova reprezintă o eroare, rolul lui Dragoş Tudorache fiind să prezinte obiectiv și în termeni cât mai realiști problemele de sistem cu care se confruntă un stat asociat al UE, unde corupția este răspândită ca o molimă în tot aparatul de stat. Mai mult, cei care conduc acum destinele R. Moldova au drept prioritate consolidarea influenţei Federaţiei Ruse și folosesc un limbaj dublu în relația cu Uniunea Europeană. Sunt proeuropeni doar când au nevoie de bani, în rest sunt niște propagandişti prăfuiți ai Moscovei și trebuie tratați în această cheie cu multă prudență. Acţiunile concrete ale Uniunii Europene trebuie concentrate pentru a sprijini cetățenii care merită suportul și atenția noastră”. 

Dragoș Tudorache a provocat controverse puternice în mediul online după ce a publicat pe Facebook un mesaj pozitiv legat de învestirea noului guvern de la Chișinău. Susținut de partidul președintelui pro-rus, Igor Dodon, cabinetul condus de Ion Chicu, a trecut practic fără audieri prin Parlament și a înlocuit guvern pro-european condus de Maia Sandu. (Detalii AICI)
 

Citeşte mai multe despre:   Eugen Tomac,   Dragos Tudorache,   PLUS,   PMP,   republica moldova
 
Loading...