Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Eugen Tomac (PMP): Atacurile reciproce între PNL și USR ne arată că marea bătălie electorală este, de fapt, între cele două. România are nevoie de un partid de centru-dreapta autentic

Eugen Tomac (PMP): Atacurile reciproce între PNL și USR ne arată că marea bătălie electorală este, de fapt, între cele două. România are nevoie de un partid de centru-dreapta autentic

Un articol de: Vladimir Ionescu - 09 Sep 2020, 14:41
Eugen Tomac (PMP): Atacurile reciproce între PNL și USR ne arată că marea bătălie electorală este, de fapt, între cele două. România are nevoie de un partid de centru-dreapta autentic Foto: Eugen Tomac / Facebook Politică

Eurodeputatul Eugen Tomac susține că „Partidul Mișcarea Populară rămâne singura forță politică independentă din România care nu are înțelegeri la vedere sau pe sub masă cu alte formațiuni politice”. Într-o postare pe Facebook, președintele PMP a vorbit „despre «Dreapta Unită» strâmb” și consideră că „atacurile reciproce între PNL și USR din ultimele zile cu privire la traseismul politic și colaboraționismul cu PSD ne arată că marea bătălie electorală este, de fapt, între cele două”.
 

Eugen Tomac (PMP): Atacurile reciproce între PNL și USR ne arată că marea bătălie electorală este, de fapt, între cele două


 

„La Alba, Constanţa, Iaşi, Timiş și multe alte județe, cele două partide se luptă pe viaţă şi pe moarte, ceea ce nu face decât să evidenţieze ipocrizia absolută de care au dat dovadă la Bucureşti. De altfel, alianţele electorale între PNL şi USR de la nivel local n-au nimic în comun cu interesul cetăţenilor. Singurul lor scop este de a salva scaunele unora sau a altora în interiorul partidelor sau în perspectiva alegerilor parlamentare”, a scris Eugen Tomac, miercuri, pe Facebook.

El susține că „această luptă surdă demonstrează că ambele partide au uitat că PSD este inamicul politic, deţinând cel mai mare număr de primari şi preşedinţi de CJ în țară. PNL şi USR par să nu realizeze frâna uriaşă pe care o reprezintă baronii roşii în dezvoltarea anumitor zone din ţară pe care le controlează samavolnic de 30 de ani”.

„Astfel, Partidul Mişcarea Populară rămâne singura forţă politică independentă din România care nu are înţelegeri la vedere sau pe sub masă cu alte formaţiuni politice. PMP face o campanie curată, bazată pe soluţii la problemele cu care se confruntă comunitățile. Noi am înțeles că scopul final al unei administraţii locale este să îmbunătățească calitatea vieţii cetăţenilor”, spune Eugen Tomac.
 

România are nevoie de un partid de centru-dreapta autentic, a mai afirmat eurodeputatul


 

Eugen Tomac este de părere că „alegerile nu sunt despre câştigul politic al vreunui partid şi nici despre scaunele pe care se aşează un politician sau altul, ci despre obligaţia noastră de a oferi o administraţie onestă şi pricepută după 30 de ani în care PSD ne-a ţinut pe loc”.

„Scandalurile ultimelor zile sunt mai mult decât îngrijorătoare. Acestea vor lăsa răni adânci în rândul partidelor care susţin îndepărtarea PSD din zonele de putere din România, iar acest lucru ar complica mult situaţia în perspectiva alegerilor parlamentare”, consideră președintele PMP.

Dincolo de toate, a mai adăugat el, „PMP va continua să ţină linia corectă, noi nu vom cădea în capcana acestor lupte sterile. România are nevoie de un partid de centru-dreapta autentic, cu o ideologie şi idei clare, care nu se eschivează de responsabilitate, care nu recurge la scandal şi nici nu acceptă compromisuri sulfuroase”.

 

Despre “Dreapta Unită” strâmb! Atacurile reciproce între PNL și USR din ultimele zile cu privire la traseismul politic...ULTIMA ORĂ! Nicușor Dan îşi începe mandatul în FORȚĂ! Iată primii doi oameni pe care-i DĂ AFARĂ!

Publicată de Eugen Tomac pe Miercuri, 9 septembrie 2020
Citeşte mai multe despre:   Eugen Tomac,   PMP