Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Eugen Tomac (PMP), către PNL și USR: 'Condiționăm alegerile anticipate de aceste două voturi'

Eugen Tomac (PMP), către PNL și USR: 'Condiționăm alegerile anticipate de aceste două voturi'

Un articol de: B1.ro - 02 Dec 2019, 15:22
Politică

Eugen Tomac a reiterat, luni, faptul că PMP va susține alegerile anticipate, cu condiția ca USR și PNL să susțină la rândul lor alegerea primarilor în două tururi și reducerea numărului de parlamentari.

„Colegiul Național al PMP a luat decizia de a susține alegerile anticipate. Considerăm că atunci când nu mai avem soluții cel mai sănătos este să mergem către cetățeni. Dar condiționăm atât PNL cât și USR de două voturi care pot fi date aici în Parlament. Partidul nostru a propus două inițiative. Prima vizează reducerea numărului de parlamentari la 300. Inișiativa a fost adoptată de Senat și se află pe ordinea de zi a Canereu Deputaților. Și doi, revenirea la alegerea primarilor în două tururi. Singura inițiativă legislativă care a fost adoptată de Senat cu privire la alegerea primarilor în două tururi aparține PMP. (...)Condiționăm alegerile anticipate de aceste două voturi”, a spus Eugen Tomac, în Parlament.

 
Loading...