Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Europa de Est, date preliminare: Prezență la vot mai mare decât în 2014

Europa de Est, date preliminare: Prezență la vot mai mare decât în 2014

Un articol de: Redacția B1.ro - 26 Mai 2019, 16:02
Foto: Facebook/ European Parliament Politică

Datele preliminare arată o creştere a prezenţei la vot în ţările est-europene în alegerile pentru Parlamentul European desfăşurate duminică în comparaţie cu scrutinul din 2014, relatează dpa preluată de Agerpres.

Astfel, în Ungaria, până la ora locală 13:00 (11:00 GMT) votaseră 17,2% dintre alegători, comparativ cu 11,5% în urmă cu cinci ani.

În România, până la ora locală 13:00 (10:00 GMT) se prezentaseră la vot 20% dintre alegători, cu multe peste prezenţa înregistrată până la aceeaşi oră în anul 2014 (12,4%).

Prezenţa la vot în rândul alegătorilor croaţi era de 9,9% la ora locală 11:30 (09:30 GMT), cu aproape două puncte procentuale peste nivelul înregistrat la aceeaşi oră în 2014.

O uşoară creştere (un punct procentual) a prezenţei la vot s-a constatat şi în Cipru, comparativ cu scrutinul de acum cinci ani.

În Slovenia, prezenţa la urne era de 8,9% la ora 11:00 (09:00 GMT), cu puţin peste cea din 2014, când votaseră 8,3% dintre alegători până la aceeaşi oră.
Observatorii alegerilor europene din Slovacia, care s-au desfăşurat sâmbătă, estimează o prezenţă la vot de 20% care, deşi redusă, este superioară celei de 13% înregistrată în 2014. Aceasta ţară a avut cea mai mică prezenţă la vot la fiecare alegeri europarlamentare după ce a aderat la Uniunea Europeană, în anul 2004. 

Citeşte mai multe despre:   alegeri europarlamentare 2019
 
 
 
Loading...