Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Europarlamentarii PSD îi cer lui Iohannis să prezinte un plan pentru românii din Marea Britanie

Europarlamentarii PSD îi cer lui Iohannis să prezinte un plan pentru românii din Marea Britanie

Un articol de: B1 TV - 03 Iul 2016, 16:42
foto: e-amuzant.com Politică

Social-democrații susțin ca așteaptă o poziție concretă a șefului statului după ce acesta a participat la Consiliul European. Preşedintele Klaus Iohannis ar urma să aibă o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare pe tema Brexitului.

"Preşedintele României şi Guvernul vor trebui să aibă în lunile următoare, ca punct central pe agendă, situaţia românilor din Marea Britanie. La Londra va avea loc în perioada următoare o schimbare de premier, caz în care, indiferent de buna-credinţă care poate sta la baza lor, asigurările domnului David Cameron nu sunt suficiente şi nici nu pot ţine locul unei negocieri detaliate şi cuprinzatoare.Tocmai de aceea, preşedintele Iohannis şi Guvernul trebuie să vină cu un set clar de propuneri de acţiune", precizează europarlamentarii PSD într-un comunicat, arată B1 TV.

Aleşii susţin că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să se implice după Brexit şi nu trebuie doar să lase doar în seama celorlalte state membre rezolvarea situaţiei din Marea Britanie.

"Domnul Iohannis a participat la Consiliul European, ocazie cu care a putut vedea clar poziţiile altor state membre ale UE, dar şi pe cele ale liderilor de instituţii europene. România este solidară cu restul ţărilor din Uniune, dar acest lucru nu poate echivala cu a lăsa ca soarta românilor din Marea Britanie să fie apărată doar de alţii. Statul român are obligaţia de a-şi proteja cetăţenii, indiferent unde se află aceştia. " mai precizează social-democraţii în comunicat. Preşedintele Iohannis a anunţat că va chema din nou liderii partidelor, pe premierul Dacian Cioloş şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la consultări la Palatul Cotroceni pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   CE,   presedinte,   brexit
 
 
 
Loading...