Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Florin Cîţu a revocat Ordinul ce modifica indicatorii pentru stabilirea carantinei

Florin Cîţu a revocat Ordinul ce modifica indicatorii pentru stabilirea carantinei

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 14 Apr 2021, 21:15
Florin Cîţu a revocat Ordinul ce modifica indicatorii pentru stabilirea carantinei Foto: Guvernul României / Facebook Politică

Florin Cîţu, premier și ministrul interimar al Sănătății, a revocat, miercuri seară, Ordinul privind modificarea indicatorilor pentru stabilirea carantinei, informează News.ro. Este vorba despre Ordinul semnat de către Andreea Moldovan, atunci secretar de stat în Ministerul Sănătății, care a dus atât la demiterea ei, cât și a fostului ministru Vlad Voiculescu (USR-PLUS).

Decizia luată acum de Cîţu a fost publicată în Monitorul Oficial. 

 

Tensiuni în coaliția de guvernare după demiterea ministrului Vlad Voiculescu

 

Modificarea indicatorilor pentru stabilirea carantinei fără a exista un acord asupra acestui lucru și fără ca premierul Cîțu să fie informat a dus la demiterea celor doi. 

„Ca să avem succes în lupta cu pandemia, am spus mereu că este nevoie de încredere în instituțiile statului, în instituțiile care administrează această perioadă dificilă. În acest context, pentru a mă asigura că încrederea în instituțiile statului rămâne, am decis să fac o schimbare la vârful Ministerului Sănătății. Vreau să-i asigur pe toți românii că eu cred cu tărie în această coaliție de guvernare, pentru că s-a constituit în urma votului românilor, în jurul unor valori, al unor idei și nu în jurul unor persoane”, a spus Florin Cîțu, după ce l-a demis pe Voiculescu.

De aici urmează o discuție în coaliție, între cele trei partide. USR-PLUS au anunțat deja că nu-l mai acceptă premier pe Cîțu, deoarece a luat decizia demiterii unui ministru de-ai lor fără să-i consulte și fără o comunicare prealabilă. La rândul lor, liberalii au anunțat că-l susțin în continuare pe Cîțu. Și UDMR a transmis un mesaj în favoarea actualului prim-ministru.

Cum vicepremierul USR-PLUS Dan Barna a refuzat să preia interimar funcția de ministru al Sănătății, postul a fost preluat chiar de Florin Cîțu. Decretul a fost semnat miercuri seară de președintele Klaus Iohannis.

Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...

Citeşte mai multe despre:   Florin Cîțu,   Ordin revocat,   carantina,   conditii carantina,   Andreea Moldovan,   Vlad Voiculescu