Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Cîțu: Cheltuielile de personal la Primăria Capitalei au crescut de la 518 milioane în 2016, la 1,5 miliarde în 2019. Firea a îndatorat PMB pentru plata unor sume pe care le primește oricum de la bugetul de stat / Reacția edilului

Cîțu: Cheltuielile de personal la Primăria Capitalei au crescut de la 518 milioane în 2016, la 1,5 miliarde în 2019. Firea a îndatorat PMB pentru plata unor sume pe care le primește oricum de la bugetul de stat / Reacția edilului

Un articol de: Redacția B1.ro - 18 Ian 2020, 12:18
Foto: Facebook/ Florin Cîțu Politică

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, o acuză pe Gabriela Firea că este un Primar General „incompetent și iresponsabil”, care a căpușat bugetul Bucureștiului și a folosit banii în scop electoral. În replică, Firea susține că a făcut investiții importante în București, spre deosebire de foști primari liberali, care au lăsat un dezastru.

Cîțu notează că Primăria Capitalei a avut un buget anual în medie de 5.8 miliarde lei, în perioada 2017-2019, față de 3.9 miliarde lei, în 2016. Bani, însă, nu s-au dus în investiții, ci pe salariile uriașe din adminsitrația locală, pe companiile înființate de Firea și declarate ilegale și pe asistența socială.

Cheltuielile de personal au crescut de la 581.7 milioane lei in 2016 la 1.5 miliarde lei in 2019!!!Salariul mediu NET s-a triplat si este aproape dublu fata de salariul mediu net din sectorul privat.

In perioada 2017-2019 PMB a cheltuit DOAR pe salarii 3.6 miliarde lei- cresteri salariale plus numar mult mai mare de angajati.

Celebrele companii infiintate ilegal de primarul general si PSD platesc DOAR salarii si atat- cheltuielile de personal reprezinta intre 80% si 90% din totalul cheltuielilor. Daca va intrebati cum apar sinecurile in economie, aveti aici raspunsul”, a explicat Florin Cîțu, pe Facebook.

Acesta a prezentat și sumele cheltuite de Primăria Capitalei pe asistența socială:In 2016 PMB cheltuia 2.6 milioane lei iar in 2019 a cheltuit 420.5 milioane lei!!!! Va rog sa recititi cifrele si sa realizati diferenta. Aceasta evolutie a avut loc in conditiile in care cheluielile cu asistenta sociala sunt responsabilitatea sectoarelor. In perioada 2017-2019 PMB a cheltuit DOAR pe asistenta sociala 845 milioane lei”.

Mai mult, liberalul Florin Cîțu o acuză pe social-democrata Gabriela Firea că a împrumutat 460 de milioane de lei, pe 20 de ani, pentru a plăti subvenția pentru energia termică. Asta deși deja primise bani de la bugetul de stat în acest scop: „In 2019 PMB nu a mai avut bani sa plateasca subventia pentru energie termica, desi o primeste de la bugetul de stat. Astfel la jumatatea anului trecut primarul general ne-a dat DOVADA suprema a incompetentei si iresponsbilitatii si s-a imprumutat 460 milioane lei pe 20 ani pentru a plati subventia pentru energie termica. Sa fie mai clar, a indatorat PMB pe 20 de ani pentru plata unor sume pe care le primeste de la bugetul de stat oricum”.

Cand platesti lunar 125.4 milioane doar salarii si 32 milioane asistenta sociala (fata de 72 milioane si 4 milioane in 2016) este clar ca nu mai ai bani si de subventie. Acest dezastru se intampla in conditiile in care valoarea subventiei pentru energie termica a ramas aproape neschimbata. PMB a folosit aceeasi formula pe care au folosit-o guvernele PSD din ultimii trei ani. Nu exista nicio diferenta intre Dragnea, Valcov, Teodorovici si Firea. Toti au folosit bugetele alimentate cu bani publici in interes personal si de partid”, a mai scris Florin Cîțu, pe Facebook.

În replică, Primarul General a anunțat că va organiza o conferință în care va demonta argumentele ministrului de Finanțe. 

Firea insistă că banii din bugetul Capitalei s-au dus pe investiții: „Da, ma autodenunt : am folosit bugetul Capitalei pentru oameni - ceea ce dumnealui numeste in “scop electoral”. Da, recunosc : am alocat resurse cu nemiluita pentru spitale, cumpararea de noi autobuze, ambulante, largirea de artere, modernizarea tevilor de termoficare, consolidarea cladirilor cu bulina, sprijin financiar pentru persoane cu dizabilitati, femei insarcinate, nou nascuti, familii monoparentale, tratamente FIV - proiecte in premiera -, recuperarea parcurilor, a spatiilor verzi, plus subventiile la transport si energie termica etc”.

Gabriela Firea a mai susținut că a avut grijă și să taie robinetul firmelor controlate de liberali, care se alimentau din bugetul Bucureștiului: „Si da, am taiat robinetul firmelor capusa abonate ani de-a randul la bugetul Capitalei - cele mai multe ale unor membri sau/si simpatizanti/ sponsori ai PDL-PNL. De asta tipa toti acum, in campanie! Vor din nou unul de-al lor la Primarie, sa faca ce stiu ei mai bine! Mult pentru afacerile lor, putin pentru cetateni!”.

Despre companiile municipale pe care le-a înființat, Gabriela Firea susține că „nu sunt bune, pentru ca fac treaba de calitate si economii la buget”. 

Firea a mai spus că bucureștenii au de plătiti „de pe urma imprumuturilor si a deciziilor controversate privind retrocedari in parcuri ale unor primari de dreapta”.

„Asa de buni pentru bucuresteni, incat au lasat in urma lor zero proiecte realizate dar sute de milioane de euro datorate.

Il invitam si pe domnul minitru, sa spuna in fata bucurestenilor de ce a taiat de la 55 la 50% cota pentru anul acesta, alocata Primariei Generale initial, stiind din start ca banii vot fi insuficienti pentru nevoile Capitalei. In conditiile in care Bucurestiul contribuie cu 25% la PIB-ul Romaniei iar PMB primeste un infim procent de 0,6, fiind singura primarie din tara care nu este lasata sa colecteze impozite locale”, a mai scris Gabriela Firea, pe Facebook.
 

Citeşte mai multe despre:   Florin Citu,   Gabriela Firea,   Stiri Bucuresti,   Primaria Capitalei
 
Loading...