Florin Cîțu, despre legea votată în Parlament: „Exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie”

Florin Cîțu, despre legea votată în Parlament: „Exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie”
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu a explicat, în cursul serii de marți, 22 septembrie, ce s-ar putea întâmpla cu cursul leu – euro. Ministrul susține că acesta s-ar putea deprecia imediat, în cazul în care legea privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament cu amendamentul creşterii pensiilor cu 40% ar trece.

Florin Cîțu, despre deprecierea monedei naționale:

„În momentul în care trece această lege există riscul să avem o depreciere a monedei naționale. Deprecierea monedei naţionale a început în momentul în care au anunţat moţiunea de cenzură şi au anunţat că vor să revină asupra rectificării bugetare. Există acest risc: în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia şi ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie. Eu atunci i-aş cere lui Ciolacu şi găştii lui să îşi asume deprecierea monedei naţionale. Dacă cursul ar merge mai sus de 5 lei, eu spun că trebuie să vină şi să-şi dea demisia, pentru că sunt direct responsabili pentru ceea ce se întâmplă în perioada următoare. Noi nu vom permite aşa ceva şi vom lua toate măsurile să evităm să ajungem acolo”, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, la Realitatea Plus.

Reamintim că plenul Parlamentului a adoptat marți, cu 242 de voturi „pentru”, 147 „împotrivă” și 18 abțineri, proiectul de rectificare bugetară care cuprinde, printre altele, amendamentul privind majorarea punctului de pensie cu 40%. În 16 septembrie, la propunerea PSD, parlamentarii din Comisiile de buget au abrogat articolul din rectificarea bugetară privind majorarea punctului de pensie cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede o creștere cu 40%.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:59 - Căprioară albă, fotografiată de jandarmii montani pe un traseu din zona staţiunii Bran (FOTO)
23:45 - Austria: Partidul Comunist, locul 2 în alegerile municipale din Salzburg. Creştere de 500% faţă de procentul obţinut în 2019. Ce a făcut partidul lui Nehammer
23:17 - Ciucă, despre declarațiile care dădeau ca sigur că România va pierde procesul Roșia Montană: „Poate că în politică ar fi nevoie să vorbim şi despre tăcerea strategică”
22:41 - Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr: Armata nu va redeveni obligatorie în România. Există un proiect referitor la serviciul militarilor voluntari / Nu se pune problema ca Rusia să atace România
22:18 - Burduja: „Guvernul a adoptat Hotărârea privind reorganizarea Ministerului Energiei. Suntem, probabil, unul dintre cele mai mici ministere”. Câte posturi au fost tăiate (VIDEO)
21:51 - Sebastian Burduja (PNL), pe B1 TV: Cer iertare bucureștenilor că am crezut în Clotilde Armand. Nu e o speranță, e încă o dezamăgire (VIDEO)
21:13 - Burduja (PNL): Mi-am asumat o candidatură pentru Primăria Capitalei / PSD și PNL, două partide mature / Bucureștiul condus de Nicușor Dan arată mai rău decât pe timpul Gabrielei Firea. Un candidat comun PSD-PNL are cele mai mari șanse să-l bată (VIDEO)
20:59 - O lebădă care a rămas blocată într-un fir de pescuit a fost salvată de pompieri (FOTO)
20:39 - BOR: Preoţii sunt obligaţi să păstreze neutralitatea în campaniile electorale / Condițiile în care preoții și diaconii pot să candideze / Apel către partide să nu folosească bisericile în scop electoral
20:04 - Dosarul Roșia Montană | Ludovic Orban: „Nu ai voie, ca premier al statului român, să te comporți ca un avocat al celor de la Gabriel Resources” (VIDEO)