Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Florin Cîțu, despre rectificarea bugetară: România se asigură că va avea între primele ţări acces la vaccinul anti-COVID-19 în perioada următoare (VIDEO)

Florin Cîțu, despre rectificarea bugetară: România se asigură că va avea între primele ţări acces la vaccinul anti-COVID-19 în perioada următoare (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 24 Noi 2020, 14:21
Florin Cîțu, despre rectificarea bugetară: România se asigură că va avea între primele ţări acces la vaccinul anti-COVID-19 în perioada următoare (VIDEO) Foto: Inquam Photos/Octav Ganea Politică

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că prin rectificarea bugetară care a fost aprobată în ședința de luni a Guvernului, a fost suplimentată contribuția României la Comisia Europeană, precum și prefinanțarea producătorilor pentru vaccinul împotriva COVID-19. Într-un videoclip publicat pe pagina sa de Facebook, Florin Cîțu precizează că orice altă informație apărută în spațiul public pe această temă este falsă.

 

Ministrul Finanțelor: Guvernul a suplimentat suma necesară pentru plata contribuţiei la Comisia Europeană și prefinanţarea producătorilor pentru vaccinul anti-COVID

 

"Prin rectificarea bugetară aprobată ieri (luni - n.r.), Guvernul a suplimentat suma necesară pentru plata contribuţiei la Comisia Europeană şi, foarte important, prefinanţarea producătorilor pentru vaccinul împotriva coronavirus”, a anunțat ministrul Finanțelor.

Astfel, a precizat Florin Cîțu, ”România se asigură că va avea între primele ţări acces la acest vaccin în perioada următoare”.

De altfel, în ultima perioadă se discută foarte intens despre viitoarea campanie de vaccinare a populației împotriva noului coronavirus.

Florin Cîțu, despre rectificarea bugetară: România se asigură că va avea între primele ţări acces la vaccinul anti-COVID-19 în perioada următoare

 Au găsit, lângă Mangalia, o peşteră veche de 5,5 milioane ani. A venit NASA! Au descoperit în ea ceva şoc! Au mai văzut asta doar pe Marte

Klaus Iohannis: României îi va reveni o alocare de peste 10 milioane de doze de vaccin

 

Președintele Klaus Iohannis a explicat la începutul lunii noiembrie, că România ar urma să primească peste 10 milioane de doze de vaccin, ca parte a acordurilor încheiate cu Comisia Europeană.

”România este parte a acordurilor încheiate de către Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19, atunci când acestea vor fi disponibile, urmând ca țării noastre să îi revină o alocare de peste 10 milioane de doze de vaccin.

Din cauza cererii extrem de ridicate la nivel mondial și a capacității totuși destul de reduse de producție, vaccinul va ajunge în țările europene în mod etapizat. (...) În baza convențiilor făcute în Uniunea Europeană, toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe. Deci, în momentul în care vaccinul va fi disponibil și va fi livrată prima tranșă, toate statele europene vor primi cota corespunzătoare din prima tranșă, la fel din a doua tranșă și așa mai departe”, a explicat Klaus Iohannis.

 

Valeriu Gheorghiță: În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie să avem primele doze de vaccin

 

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-coronavirus, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a precizat recent că în cea mai fericită situație, primele doze de vaccin vor ajunge în România la finalul lunii decembrie.

"În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie, spre sfârşitul lunii decembrie, să avem disponibile primele doze de vaccinuri de la cel puţin o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vorbim de luna ianuarie-februarie. Ar fi cel puţin 2,4 milioane de doze de la Astra Zeneca şi probabil tot atâtea doze de la Pfizer”, a anunțat Gheorghiță, precizând că România are toate fecilitățile necesare pentru depozitarea vaccinului la temperaturi scăzute.

Principalul centru în care dozele vor fi stocate va fi Institutul Cantacuzino. De asemenea, vor fi folosite și sediile a șase spitale militare din țară.

Citeşte mai multe despre:   Florin Citu,   Comisia Europeana,   vaccin anti-COVID-19