Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Florin Cîțu, după controlul făcut la Primăria Capitalei: Prejudiciul calculat e în jur de 40 de milioane euro / Reacția Gabrielei Firea

Florin Cîțu, după controlul făcut la Primăria Capitalei: Prejudiciul calculat e în jur de 40 de milioane euro / Reacția Gabrielei Firea

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 12 Oct 2020, 14:38
Florin Cîțu, după controlul făcut la Primăria Capitalei: Prejudiciul calculat e în jur de 40 de milioane euro / Reacția Gabrielei Firea Foto: Inquma Photos / George Călin Politică

Ministrul Finanțelor, liberalul Florin Cîțu, a susținut, luni, că inspectorii Ministerului au găsit nereguli grave în timpul controlul efectuat la Primăria Generală a Capitalei, condusă încă de social-democrata Gabriela Firea, iar prejudiciul total se ridică la 200 de milioane de lei, adică aproximativ 40 de milioane de euro. În cadrul unei conferințe, Cîțu a afirmat că Primăria Bucureștiului a primit bani și la începutul, și la mijlocul anului pentru a achita din subvențiile și datoriile restante, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ministrul a insistat că bani au existat pentru subvenții, dar acestea nu au fost plătite așa cum ar fi trebuit. „Unde sunt acești bani? La cine au ajuns acești bani? Vă promit că vom găsi unde au ajuns acești bani”, a spus ministrul.

UPDATE, 12 octombrie, ora 14.55: Gabriela Firea, încă Primarul General al Capitalei, a susținut că acuzațiile lansate de ministrul Florin Cîțu sunt nefondate și că acesta doar își face campanie electorală, deoarece mai vrea un mandat de senator. Cât despre prejudiciul invocat de liberal, social-democrata a spus că „e de râs”.

„Nu pot să spun decât că e de râs. Nu a găsit nimic. A început un control politic în decembrie 2019, iar inspectorii de la Ministerul de Finanțe cum au venit, așa au și plecat. Au spus că dacă nu scriu ceva, vor fi dați afară, sunt în vârstă, mai au puțin până la pensie și le este teamă. Prin urmare, s-au închis în birou și au scris. Nimic ilegal, nimic care să însemne vreo greșeală. Au descris niște fapte”, a declarat Gabriela Firea.

Aceasta a ținut să precizeze că e „disciplină financiară” în Primăria Capitalei.

ȘTIRE INIȚIALĂ:
 

 

Florin Cîțu: Inspectorii ajunși la Primăria Capitalei au constatat un prejudiciu de 40 de milioane euro

 

Luni, într-o postare pe Facebook, minstrul liberal al Finanțelor a susținut că prejudiciul rezultat din activitatea defectuasă a administrației PSD - Firea la Primăria Capitalei se ridică la 40 de milioane de euro.

„Să fie clar pentru toată lumea.DECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

Suma totală pe care inspectorii MFP au calculat-o, în urma controlului efectuat la PMB, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 milioane lei (în jur de 40 de milioane euro)”, a scris ministrul Florin Cîțu, pe Facebook.

Nicușor Dan, Primarul General ales al Capitalei, a afirmat de mai multe ori că Primăria Generală e în „faliment financiar” și că înregistrează datorii de circa patru miliarde de lei. Mandatul de primar ales al lui Dan va fi validat chiar luni de către instanță. El va depune jurământul în prima ședință a Consiliului General al Municipiului București, care se va ține după validarea mandatelor consilierilor aleși, în cel mult 60 de zile de la alegeri.

 

Florin Cîțu, după controlul la Primăria Capitalei: Banii au fost, dar subvențiile nu s-au plătit

 

Anterior, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul a susținut că Primăria Capitalei, condusă încă de Gabriela Firea, a avut alocat pentru anul acesta un buget de 3,5 miliarde de lei, sumă din care 99% a primit până în septembrie. PMB a primit alți bani la mijlocul acestui an, pentru a achita din plățile restante. Banii s-au cheltuit, însă nu pe subvenția la termoficare și transportul public.

„Sunt două cheltuieli importante: subvenția la energia termică și subvenția la transportul în comun. Bugetul a avut aceste sume prinse, pe trimestre. Dar, dacă ne uităm la execuție, vedem că au fost date numai 332 de milioane de lei, până în septembrie, din 935 de milioane cât e pe tot anul, deci o treime, iar la transportul în comun 624 de milioane din 1,5 miliarde”, a explicat Florin Cîțu.

Acesta a precizat că, deși subvențiile nu au fost plătite cum ar fi trebuit, banii au dispărut din bugetul PMB: „Ideea e că banii au fost dați la începutul anului, la mijlocul anului, plata către subvenție nu s-a făcut. Unde sunt acești bani? La cine au ajuns acești bani? Vă promit că vom găsi unde au ajuns acești bani”.

Ministrul Finanțelor a mai spus că astfel de controale se vor face în fiecare an, în fiecare instituție publică.