Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică CUTREMUR social: SE ÎNGHEAŢĂ SALARIILE! Ce au promis PSD și ALDE Comisiei Europene (FOTO)

CUTREMUR social: SE ÎNGHEAŢĂ SALARIILE! Ce au promis PSD și ALDE Comisiei Europene (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 20 Oct 2018, 10:42
Politică

Economistul Florin Cîțu susține că PSD și ALDE au trimis Comsiei Europene un document prin care promit înghețarea salariilor bugetarilor în 2019 la nivelul din decembrie 2018. Practic, salariile sunt tăiate cu echivalentul ratei inflației. Mai mult, creșterea dobânzilor va tăia și mai mult din puterea de cumpărare a bugetarilor.

În opinia liberalului, toate aceste lucruri demonstrează că, de fapt, nu mai sunt bani la buget, iar Legea Pensiilor cu care se tot laudă PSD este o minciună. În contextul în care nu sunt bani nici măcar pentru aplicarea Legii Salarizării, e clar că de dublarea pensiilor nici nu poate fi vorba.

PSD i-a tradat si i-a mintit pe romani.
Romania in criza economica - PSD introduce masuri de AUSTERITATE in 2019!!!
Intr-un document trimis Comisiei Europene PSD +ALDE promit inghetarea salariilor in sectorul bugetar in 2019 la nivelul din Decembrie 2018:
PASD +ALDE NU MAI APLICA LEGEA SALARIZARII UNITARE (astfel recunosc falimentul programului de guvernare si ma confirma)!
Asta inseamna ca salariile sunt TAIATE cu echivalentul ratei inflatiei. In plus cresterea dobanzilor va taia si mai mult din puterea de cumparare.

In poza masurile pe care PSD promite ca le va lua la construirea bugetului pentru 2019.
Este clar ca legea pensiilor este doar o minciuna. Nu sunt bani pentru aplicarea legii salarizarii unitare si PSD +ALDE mint ca dubleaza pensiile.
Situatia este dramatica asa cum veti vedea si in raportul asupra economei pe care il public in aceste zile.
#2020RomaniaFaraPSD #romaniitrebuiesastie”
, a scris, pe Facebook, senatorul PNL Florin Cîțu.

Citeşte mai multe despre:   Florin Citu,   PSD,   ALDE
 
 
 
Loading...