Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Florin Cîțu: PSD-știi au acţionat ca nişte criminali şi acum, dintr-odată, îi interesează sănătatea oamenilor și vor amânarea alegerilor / Despre moțiunea de cenzură: Și-au găsit să arunce ţara în aer

Florin Cîțu: PSD-știi au acţionat ca nişte criminali şi acum, dintr-odată, îi interesează sănătatea oamenilor și vor amânarea alegerilor / Despre moțiunea de cenzură: Și-au găsit să arunce ţara în aer

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 25 Aug 2020, 23:55
Florin Cîțu: PSD-știi au acţionat ca nişte criminali şi acum, dintr-odată, îi interesează sănătatea oamenilor și vor amânarea alegerilor / Despre moțiunea de cenzură: Și-au găsit să arunce ţara în aer Foto: Inquam Photos / George Călin Politică

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a declarat, marți, că PSD nu vrea amânarea alegerilor din prea mare grijă pentru sănătatea românilor, ci pur și simplu pentru că sunt conștienți că le vor pierde „usturător”. Liberalul a ținut să aducă aminte că social-democrații de multe ori au minimizat pericolul reprezentat de epidemia de coronavirus, s-au pronunțat împotriva purtării măștilor și au pus condiții la votarea în Parlament a stării de urgență. Iar acum, brusc, au devenit preocupați de sănătatea oamenilor. Cât despre demersul PSD-iștilor de a depune moțiune de cenzură, Cîțu a spus că aceștia „și-au găsit să arunce ţara în aer”.

 

Florin Cîţu: PSD vrea amânarea alegerilor pentru că știe că le va pierde usturător

 

Florin Cîţu, ministrul Finanțelor, a declarat că PSD își dorește amânarea alegerilor doar pentru că este conștient că le va pierde. El a remarcat faptul că social-democrații au minimizat luni întregi pericolul epidemiei de coronavirus și fix acum, în prag de alegeri, i-a lovit brusc îngrijorarea pentru sănătatea oamenilor. Liberalul a mai afirmat că s-au cheltuit sume consistente tocmai pentru ca alegerile să se desfășoare în deplină siguranță sanitară.

„Să vedeţi ridicolul situaţiei: aceşti oameni ne spun acum de coronavirus că e o problemă, dar tot ei au pus condiţii la prelungirea stării de urgenţă, pentru că ei spuneau că nu trebuie să mai ţinem economia închisă, pentru că nu este o problemă. Sunt aceiaşi oameni care spuneau că masca este un căluş. Deci vedeţi ipocrizia... 

Aceiaşi oameni care nu credeau, care spuneau că măsluim, că dăm mai mulţi oameni care sunt infectaţi, aceiaşi oameni acum, pentru că ştiu că vor pierde alegerile usturător, se folosesc de majoritatea parlamentară pentru a amâna alegerile. Pe ei nu îi interesează sănătatea românilor. Ştiu foarte bine că vor pierde şi e un strigăt de disperare. Nu poţi să spui opt luni că nu există această criză, să joci poker cu sănătatea românilor, au acţionat ca nişte criminali şi acum să spui dintr-odată ne interesează”, a declarat Florin Cîțu, pentru Realitatea PLUS.

Ministrul liberal al Finanțelor a mai susținut că alegerile reprezintă esența democrației și, tocmai de aceea, ele vor avea loc, chiar dacă în aceste condiții speciale determinate de epidemia de coronavirus. Și tocmai pentru ca oamenii să fie în siguranță, Guvernul a alocat aproape un miliard de lei pentru organizarea localelor și alte aproape 1,3 miliarde pentru parlamentare.

 

Cîțu, despre moțiunea de cenzură depusă de PSD-iști: Și-au găsit să arunce ţara în aer 

 Gheorghe Moroșan, ucigaşul de la Oneşti, mărturie oribilă în faţa anchetatorilor. I-a şocat chiar şi pe cei mai experimentaţi criminalişti!

Despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL, depusă de PSD în Parlament, Florin Cîțu a afirmat că deja produce efectele pe piețele financiare.

„Și-au găsit să arunce ţara în aer şi vă spun că o moţiune de cenzură deja se vede pe pieţele financiare. Discuţiile pe care le-am avut în ultimele zile nu mai sunt despre pensii şi salarii, sunt despre ce se întâmplă cu Guvernul. Investitorii se uită să vadă ce se întâmplă dacă un guvern pică. În toată Europa, suntem singura ţară care are astfel de probleme”, a mai declarat Florin Cîţu, pentru Realitatea Plus.

În opinia sa, discuțiile despre moțiunea de cenzură, dar și ideea formulată de Călin Popescu Tăriceanu cu privire la o eventuală suspendare a președintelui Klaus Iohannis și-ar putea avea originea în interese ale unor puteri din est.

„Trebuie să ne mai întrebăm şi pentru cine o fac, că nu cred că o fac doar pentru interesul personal. Întotdeauna vedem că cei care vin cu aceste măsuri sunt mai aproape de est şi de oligarhii de la est şi poate că ar trebui să ştim adevărul”, a mai precizat Cîțu.
 

Citeşte mai multe despre:   Florin Citu,   Guvernul Orban,   alegeri locale,   motiune de cenzura,   PSD,   epidemie de coronavirus