Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Florin Cîțu: Voi discuta cu reprezentanții cultelor religioase, miercuri, despre noaptea de Paști. Slujbele se vor desfășura în afara bisericii, cu distanțare

Florin Cîțu: Voi discuta cu reprezentanții cultelor religioase, miercuri, despre noaptea de Paști. Slujbele se vor desfășura în afara bisericii, cu distanțare

Un articol de: Vladimir Ionescu - 19 Apr 2021, 22:28
Florin Cîțu: Voi discuta cu reprezentanții cultelor religioase, miercuri, despre noaptea de Paști. Slujbele se vor desfășura în afara bisericii, cu distanțare Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Premierul Florin Cîțu a precizat, luni, că miercuri va avea o nouă discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România, de această dată privind desfășurarea Paștelui. Primul-ministru a explicat că, deși carantina de noapte a fost ridicată pentru noaptea de Înviere, tot vor trebui respectate anumite reguli de protecție sanitară, precum distanțarea fizică, iar slujbele se vor desfășura în afara bisericii.

Florin Cîțu va discuta miercuri cu reprezentanții cultelor religioase despre regulile din noaptea de Paște

 

„Voi avea o discuție cu cultele religioase din nou, în special miercuri, pentru noaptea de Paști, să vedem cum organizăm noaptea de Paștele ortodox”, a declarat premierul Florin Cîțu, luni seară, la Digi 24.

Întrebat ce planuri au în vedere autoritățile în ceea ce privește măsurile pentru noaptea de Înviere, pe lângă eliminarea carantinei de noapte, primul-ministru a explicat: „Tot trebuie să avem niște reguli de distanțare socială, trebuie să fie niște reguli pe care trebuie să le respectăm cu toții, acolo în jurul bisericii etc. Vom discuta, vor fi și cei de la Ministerul Afacerilor Interne, vor fi și cei de la Ministerul Sănătății, voi fi și eu acolo. Vom lua cele mai bune măsuri. Ați văzut că s-a putut și până acum și va fi și în noaptea de Paști”.

Întrebat dacă slujbele se vor desfășura în afara bisericii, el a menționat: „În afara bisericii, cu distanțare”.

Referitor la faptul că preoții vor avea un cuvânt greu de spus în acest sens, premierul Florin Cîțu a adăugat: „Este exact discuția pe care o s-o avem miercuri, să ne asigurăm că avem toate procedurile clar înțelese de toată lumea și le respectăm cu toții”.

El a vorbit și despre implicarea cultelor religioase în campania de vaccinare anti-COVID-19.

„Este nevoie de toată lumea și, din ce am văzut eu, și Biserica, și toate cultele religioase susțin campania de vaccinare în acest moment”, spune Florin Cîțu, care a vorbit luni seară și despre coaliția de guvernare.

Citeşte mai multe despre:   Florin Cîțu,   Paște 2021,   pandemie de coronavirus