Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Gabriel Oprea, despre moțiunea de cenzură: Sprijinim coaliția și guvernul, iar pe președinte pe toate problemele de securitate (VIDEO)

Gabriel Oprea, despre moțiunea de cenzură: Sprijinim coaliția și guvernul, iar pe președinte pe toate problemele de securitate (VIDEO)

Un articol de: -
Politică

Gabriel Oprea a vorbit luni despre moțiunea de cenzură a PNL și a declarat că va susține coaliția de guvernare, menținând aceeași poziție.

"Sprijinim coaliția, guvernul, pe președinte pe toate problemele de securitate", a declarat vicepremierul.

În ceea ce privește consiliul JAI la care va participa, Oprea spune că este același.

Ministrul de Interne a subliniat că este de acord cu faptul ca România să primească 1785 de migranți, dar "nu suntem de acord cu cotele obligatorii".

"Am același mandat pe care îl voi susține, că România e o țară care ține foarte mult la solidaritate, e o țară sigură și își îndeplinește obligațiile față de UE și NATO", a precizat Oprea.

Gabriel Oprea, despre moțiunea de cenzură: Sprijinim coaliția și guvernul, iar pe președinte pe toate problemele de securitate


Citeşte mai multe despre:   Gabriel Oprea,   vicepremier
 
 
 
Loading...