Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Gabriela Firea: Zona Centrului Vechi trebuie eliberată, iar familiile să primească o alternativă locativă

Gabriela Firea: Zona Centrului Vechi trebuie eliberată, iar familiile să primească o alternativă locativă

Un articol de: -
Foto: nineoclock.ro Politică

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că zona Centrului Vechi trebuie eliberată, iar familiile care locuiesc acolo să primească o alternativă locativă. Declarațiile au fost făcute în contextul în care zona prezintă risc seismic, potrivit Agerpres.

Gabriela Firea a mai precizat că această problemă este una care trebuie rezolvată urgent.

„Din punctul meu de vedere, toată acea zonă va trebui să fie eliberată, este o zonă cu risc seismic, toate acele familii vor trebui să primească o alternativă locativă, să meargă în alte spații pentru ca municipalitatea să înceapă să consolideze acele clădiri, acolo unde este posibil.

Nu putem să stăm să așteptăm cum trec zilele, săptămânile, lunile și, Doamne ferește, dacă se întâmplă ceva, noi abia atunci să ne facem reproșuri și să ne gândim de ce acei oameni au rămas în acele clădiri cu risc seismic. Din punctul meu de vedere, este o urgență și mă voi apleca cât de curând asupra acestei probleme”, a declarat Firea la Antena 3.

Printre urgențele aflate pe agenda Gabrielei Firea se numără și construcția de locuințe sociale pentru tineri și cei evacuați.

„Oamenii aceia au ajuns să aibă o viață distrusă și distorsionată, pentru că pur și simplu au fost scoși din case și lăsați pe drumuri. Nu toți aveau bani să-și cumpere case, nu toți au bani pentru chirii decente și stau în niște condiții inimaginabile.

Din punctul meu de vedere, o prioritate pentru primarii de sectoare și pentru mine este construirea de locuințe atât pentru tineri — locuințe sociale — locuințe pentru cei care au fost nevoiți să plece din aceste case și pentru familiile care locuiesc în clădiri cu risc seismic și asta cât se poate de repede. Primarii de sectoare, în întâlnirile pe care le-am avut, au identificat zone în care putem să începem să construim", a precizat edilul șef al Capitalei.

Citeşte mai multe despre:   Gabriela Firea,   locuinta
 
 
 
Loading...