Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Gheorghe Flutur, după testul pozitiv: „Nu am simptome” / Despre situația de la Suceava: „Numărul celor care au venit din străinătate a fost destul de mare. Inclusiv aseară a fost o cursă pe aeroport” (VIDEO)

Gheorghe Flutur, după testul pozitiv: „Nu am simptome” / Despre situația de la Suceava: „Numărul celor care au venit din străinătate a fost destul de mare. Inclusiv aseară a fost o cursă pe aeroport” (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 25 Mar 2020, 10:19
Politică

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, susține că numărul persoanelor venite în județ din străinătate „a fost destul de mare”, în condițiile în care „inclusiv aseară” a existat o cursă pe aeroportul local. De altfel, însuși oficialul a contractat noul coronavirus, dar spune că se simte bine și nu prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19.

„Ieri după-masă am fost confirmat pozitiv, în urma testului pe care l-am făcut, și imediat SMURD, cu o ambulanță specială cu echipament, a venit la mine. M-am echipament cu paramedicii de față și am venit la Spitalul Județean Suceava. Sunt aici. Nu am probleme de sănătate, nu am simptome care să pună semne de întrebare. În momentul acesta mă gândesc la ceilalți, pentru că situația este foarte complexă. Eu, în aceste săptămâni, ca președinte de consiliu județean, am avut foarte multe întâlniri pentru a încerca să finanțez. Am finanțat spitalul județean și, slavă, Domnului, au bani și încă sunt necheltuiți, dar din păcate problemele de fluctuația mare de oameni care au venit au creat această situație, unde am intrat și eu. M-am implicat și de aceea am hotărât să îmi fac testul”, a declarat președintele CJ Suceava, miercuri dimineață, în direct pe B1 TV.

Întrebat cum decurg lucrurile la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, unde zeci de cadre medicale au fost contaminate, iar cinci pacienți infectați au decedat, Gheorghe Flutur a răspuns: „Eu am făcut, în mandatele mele, investiții mari aici și au fost lucruri extraordinare. Am încredere în corpul medical și că ne vom ridica. Deocamdată trebuie să gestionăm această situație fără precedent. Numărul celor care au venit din străinătate la Suceava a fost destul de mare, inclusiv aseară pe aeroport au venit, din câte știu, din nou cu o cursă. Foarte bine că vin acasă, dar probabil că și aici a fost vulnerabilă problema de la Suceava, poate mai mult decât în altă parte”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

România a depistat 794 de persoane infectate cu noul coronavirus la nivel național, iar 12 dintre pacienții cu COVID-19 au decedat. Dintre aceștia, cinci provin sau au fost internați la Suceava, județ ce pare să fi devenit principalul focar de infecție din țară. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   Suceava