Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Guvernul Dăncilă, mic pas spre construcția autostrăzii Comarnic-Brașov. În cât timp promite că se va realiza

Guvernul Dăncilă, mic pas spre construcția autostrăzii Comarnic-Brașov. În cât timp promite că se va realiza

Un articol de: B1.ro - 29 Aug 2018, 18:53
Politică

Guvernul Dăncilă a aprobat în ședința de miercuri Studiul de fundamentare privind construcția autostrăzii Comarnic-Brașov. Este vorba despre construcţia şi operarea segmentului de autostradă Ploieşti - Comarnic - Braşov şi operarea autostrăzii Bucureşti - Ploieşti. Proiectul va fi realizat în parteneriat public-privat.

”Această investiţie (…) a fost identificată drept obiectiv prioritar în cadrul Master Planului General de Transport al României. Autostrada, în lungime de aproximativ 107 km, va realiza legătura cu municipiul Braşov, unul dintre cele mai importante centre economice şi turistice ale ţării, traversând axa turistică Sinaia – Buşteni – Azuga – Predeal”, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, potrivit libertatea.ro.

Acesta a mai precizat că durata de proiectare şi execuţie este stabilită la maximum patru ani, cu începere din 2019, iar durata de întreţinere şi operare de către partenerul privat este de 20 de ani. 

În septembrie vor începe procedurile de atribuire şi dialogul competitiv cu investitorii, astfel încât, până la sfârşitul acestui an, să fie semnat contractul, a mai precizat Barbu.

”Costurile totale estimate aferente realizării acestei investiţii se ridică la aproximativ 1,36 miliarde euro”, a declarat Viorica Dăncilă.
 

Citeşte mai multe despre:   Guvern,   Comarnic,   Brasov
 
 
 
Loading...