Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Guvernul a adoptat OUG privind mecanismul de gestionare a Planului național de Relansare și Reziliență

Guvernul a adoptat OUG privind mecanismul de gestionare a Planului național de Relansare și Reziliență

Un articol de: Vladimir Ionescu - 03 Sep 2020, 21:55
Guvernul a adoptat OUG privind mecanismul de gestionare a Planului național de Relansare și Reziliență Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Politică

Guvernul Orban a adoptat Ordonanța de urgență privind mecanismul de gestionare a Planului național de Relansare și Reziliență, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei prim-ministrului.
 

A fost adoptată ordonanţa de urgenţă privind mecanismul de gestionare a Planului naţional de Relansare şi Rezilienţă


 

„A fost adoptată Ordonanţa de urgenţă privind mecanismul de gestionare a Planului naţional de Relansare şi Rezilienţă, necesar României pentru accesarea fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană. Practic, odată cu adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, se creează cadrul legal pentru elaborarea mecanismului şi gestionarea mecanismului de realizare a Planului naţional de Relansare şi Rezilienţă”, a declarat Ionel Dancă, la finalul ședinței de guvern de joi, citat de Agerpres.
 

Ședință de Guvern, joi seară. Alte acte normative adoptate


 

Cabinetul liberal s-a reunit la Palatul Victoria, joi seară, unde a adoptat mai multe acte normative. Printre acestea s-a numărat și hotărârea care stabilește că ziua de 6 decembrie va fi data de desfășurare a alegerilor parlamentare.

„Alte două hotărâri de guvern importante în ceea ce priveşte calendarul alegerilor pentru perioada următoare, aşa cum premierul ne-a anunţat în deschiderea şedinţei de guvern - au fost propuse hotărârile de guvern iniţiate de Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Interne pentru stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, respectiv data de 6 decembrie 2020”, a mai spus Ionel Dancă.

În debutul ședinței, premierul Ludovic Orban a explicat că, la stabilirea datei trebuie ținut cont de „prevederile constituționale care pe de o parte spun când se încheie mandatul actualului Parlament, și anume pe data de 21 decembrie. De asemenea, trebuie să ținem cont în stabilirea datei de prevederea constituțională, prin care Președintele trebuie să convoace Parlamentul nou-ales în termen de maximum 20 de zile de la data alegerilor. Coroborând toate aceste prevederi constituționale și legale, rezultă clar că data alegerilor nu poate fi decât 6 decembrie. Ca atare, proiectul de Hotărâre de Guvern pe care îl va introduce pe ordinea de zi domnul ministru Vela este primul proiect de Hotărâre de Guvern privitor la stabilirea datei de 6 decembrie ca dată a alegerilor parlamentare”.

Totodată, Guvernul Orban a adoptat programul „Electric Up”, prin care întreprinderile mici și mijlocii din sectorul HoReCa au posibilitatea să acceseze o finanţare nerambursabilă de până la 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi a staţiilor de încărcare.

„În domeniul economic, un alt proiect de ordonanţă de urgenţă pentru implementarea unui alt program din Planul naţional de investiţii şi relansare economică. Este vorba despre programul 'Electric Up' prin care IMM-urile din domeniul HoReCa au posibilitatea să acceseze o finanţare nerambursabilă de până la 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi pentru instalarea staţiilor de încărcare. Şi acest proiect de act normativ a obţinut toate avizele necesare şi a fost adoptat în formă finală în această şedinţă de guvern”, a mai precizat Ionel Dancă.