Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Guvernul aprobă rectificarea bugetului de stat (VIDEO)

Guvernul aprobă rectificarea bugetului de stat (VIDEO)

Un articol de: Traian Avarvarei - 23 Noi 2020, 17:00
Guvernul aprobă rectificarea bugetului de stat (VIDEO) Politică

Guvernul aprobă, în şedinţa Executivului de luni, o ordonanţă de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020. De altfel, în ultima şedinţă de Guvern, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a prezentat a treia rectificare bugetară din acest an, prin care se asigură finanţarea necesară în sănătate, asistenţă socială şi educaţie.
 

 

Guvernul aprobă rectificarea bugetară

 

 

La începutul ședinței de Guvern, prmierul Ludovic Orban a declarat că „pe ordinea de zi este ordonanţa de urgenţă privind rectificarea legii bugetului de stat şi ordonanţa de urgenţă privind rectificarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat".

Potrivit șefului Executivului, 'este necesară această rectificare pentru că am avut o situaţie care a generat noi şi noi provocări, noi şi noi cheltuieli, a trebuit să facem faţă la reglementări nou apărute care au generat noi cheltuieli şi practic este absolut necesară aprobarea acestei rectificări, pentru atingerea câtorva obiective'.

"Primul: asigurarea resurselor pentru plata pensiilor, am crescut punctul de pensie cu 14%. De asemenea, este necesară asigurarea resurselor financiare pentru plăţile din cadrul măsurilor active, precum şomaj tehnic sau program flexibil de muncă. De asemenea, este necesară o creştere a cheltuielilor în domeniul sănătăţii, în special la bugetul Casei de Asigurări de Sănătate, pentru a face faţă cheltuielilor sporite din domeniul sănătăţii provocate de pandemia de COVID. De asemenea, am alocat sume suplimentare pentru investiţii la Ministerul Lucrărilor Publice pentru a putea face faţă plăţilor în cadrul programelor de investiţii locale. De asemenea, a fost necesară rectificarea pentru a putea asigura resurse financiare suplimentare pentru plăţile care au fost în cursul acestui an, fie că este vorba de plăţi pentru despăgubirea femierilor ale căror suprafeţe au fost afectate de secetă, fie că este vorba de plăţi pentru decontarea subvenţiei la motorină. De asemenea ne confruntăm cu o situaţie la care ar trebui să oferim un răspund: consiliile judeţene şi primăriile solicită echilibrarea bugetelor locale pentru a face faţă cheltuielilor sociale. Din acest motiv a trebuit să realimentăm Fondul de Rezervă al Guvernului, care a epuizat resursele pentru a face faţă cheltuielilor de diverse naturi, fie în domeniul sănătăţii, fie în domeniul ordinii publice, astfel încât să putem realiza o echilibrare astfel încât să asigure resursele pentru autorităţile locale. De asemenea, a trebuit să facem faţă şi unor plăţi care sunt necesare în cadrul diferitelor scheme de ajutorare a companiilor care au fost afectate de pandemia de COVID şi a trebuit să asigurăm o rectificare”, a declarat Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit Adevarul.

Guvernul aprobă rectificarea bugetului de stat

 A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

 

 

Ministerul Finanțelor propune o rectificare bugetară pentru anul 2020 cu un deficit bugetar de 9,1% din PIB 

 

 

Amintim că Ministerul Finanțelor a propus o rectificare bugetară pentru anul 2020 cu un deficit bugetar de 9,1% din PIB. În acest caz, România va încheia anul cu o contracţie economică de 4,2%.

„Rectificarea bugetară o facem pentru a ne asigura că sănătatea, asistența socială, educația, au banii necesari pentru finalul acestui an și în același timp rectificarea are rolul pentru a asigura continuarea investițiilor care în acest an sunt estimate la 55 de miliarde de lei, este cea mai mare sumă investită de la buget în ultimii 10 ani. După 10 luni, investițiile strategice, mai mult decât s-au investit în tot anul în 2016, 2017 sau chiar în 2018.

Pentru această rectificare bugetară avem luat în calcul o scădere a economiei de 4,2% Comisia Națională de Strategie și Prognoză a revizuit estimarea pentru acest an la o scădere situată la 4,2% care ste în linie cu ce observăm în acest moment cu estimările pentru România", a precizat ministrul Finanțelor.

Florin Cîțu a explicat faptul că Ministerul Finanțelor propune o rectificare bugetară pentru anul 2020 cu un deficit bugetar de 9,1% din PIB: 

"Am început anul cu un deficit de 3,6% din PIB, dar cu o creștere economică de 4,2% din PIB. În martie, am avut prima rectificare generată de pandemia de COVID, cu un deficit de 6,7% din PIB. Ținând cont de execuția bugetară, am făcut o altă rectificare unde deficitul a fost crescut la 8,6% din PIB. Bazat pe execuția pe care am văzut-o până acum Ministerul Finanțelor propune o rectificare bugetară pentru anul 2020 cu un deficit bugetar de 9,1% din PIB, respectiv 96 de miliarde, construit pe o contracție economică de 4,2 % pentru acest an”.

Cheltuielile bugetare cresc la capitolele sănătate, asistenţă socială şi investiţii. Se suplimentează fondul bugetului de asigurări de sănătate cu peste 1 miliard de lei, Ministerul Dezvoltării primeşte 1 miliard de lei pentru plata unor facturi, 1,1 miliarde de lei merg pentru subvenţii în agricultură, iar 1,2 miliarde de lei merg la Fondul de Rezervă la dispoziţia Guvernului.

Cîţu a precizat că banii din Fondul de Rezervă sunt pentru cheltuieli neprevăzute, cel mai probabil pentru Sănătate.

De la Ministerul de Finanţe se iau 134 milioane de lei economii cu cheltuieli de personal, a spus Cîţu. Sume similare se iau şi de la Ministerul Fondurilor Europene.

Citeşte mai multe despre:   rectificare bugetara,   Guvernul Orban