Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Guvernul declară război etnobotanicelor. Boc: Vor fi echipe de control în fiecare judeţ

Guvernul declară război etnobotanicelor. Boc: Vor fi echipe de control în fiecare judeţ

Un articol de: - 20 Feb 2011, 17:09
Foto: evz.ro Politică

Premierul Emil Boc a anunţat, duminică, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii, că Guvernul a aprobat un program de măsuri pentru combaterea comercializării de entobotanice, iar în fiecare judeţ se vor constitui echipe mixte de control care vor acţiona în locurile unde sunt comercializate sau consumate produse etnobotanice.

Potrivit premierului, citat de Mediafax, echipele de control vor fi prezente în fiecare judeţ  şi vor fi formate din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi Agenţiei Naţionale de Protecţie a Consumatorilor. Acestea vor fi obligate să raporteze lunar către Ministerul Administraţiei şi Internelor acţiunile luate pentru combaterea acestui fenomen.

Surse oficiale citate de Mediafax au anunţat, miercuri, că Guvernul a decis ca magazinele cu produse etnobotanice să fie obligate să comercializeze numai produse acceptate de ministerele de resort. Această procedură va fi reglementată printr-un ordin comun al miniştrilor Sănătăţii, Internelor şi Agriculturii, iar acţiunile de control vor fi derulate de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Mai mult, magazinele care nu  vor respecta această obligaţie vor putea fi închise de către inspectori.

Premierul a mai declarat că elaborarea unui act normativ, după modelul polonez pentru interzicerea produselor etnobotanice, este pe agenda guvernanţilor.

Boc, despre măsurile anti-etnobotanice


Citeşte mai multe despre:   Emil Boc,   etnobotanice,   Ministerul Sanatatii,   masuri
 
 
 
Loading...