Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Guvernul Ponta 3 a trecut de Parlament. Ponta: „Sper ca de mâine să facem treabă bună împreună”

Guvernul Ponta 3 a trecut de Parlament. Ponta: „Sper ca de mâine să facem treabă bună împreună”

Un articol de: - 04 Mar 2014, 18:22
Politică
Guvernul Ponta 3 a obținut, marți, votul de încredere al Parlamentului, obținând 346 de voturi „pentru” și 191 „împotrivă”.

Imediat după votul Parlamentului, premierul Victor Ponta s-a declarat mulțumit de majoritatea parlamentară de care beneficiază, precizând că speră să finalizeze curând toate procedurile.

„Îmi doresc ca guvernul chiar de mâine să-și facă treaba și sper ca de mâine să facem treabă bună împreună”, a declarat Victor Ponta, după votul Parlamentului.

Deputatul Elena Udrea a anunţat că Partidul Mișcarea Populară va contesta la Curtea Constituțională Guvernul Ponta 3. Fostul ministru al Turismului a precizat că parlamentarii PMP au semnat deja pentru acest demers și îi așteaptă și pe democrat liberali să-și pună semnăturile pe sesizarea la Curte. Iar cei din PDL li s-au alăturat membrilor Partidului Mişcarea Populară, în demersul împotriva Executivului.

Președintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că, dacă până luni nu era niciun motiv de atacare a Guvernului la CC, după ce s-a semnat protocolul între PSD şi UDMR, s-a modificat programul de guvernare.

Preşedintele Traian Băsescu a propus asumarea răspunderii Guvernului pe programul de guvernare. Şeful statului a precizat că se poate face excepţie, prin decizia BP reunite, de la termenul de 5 zile pentru aşteptarea observaţiilor la program. Preşedintele a mai asigurat că imediat după asumare numeşte miniştrii.

Victor Ponta, mulțumit după ce Guvernul a trecut de Parlament


 
Loading...