Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Hunor (UDMR), după escaladarea tensiunilor legate de Valea Uzului: ”Nu noi am deschis acest subiect. Ne-am trezit în brațe, în această campanie electorală, cu un subiect deschis de alții”

Hunor (UDMR), după escaladarea tensiunilor legate de Valea Uzului: ”Nu noi am deschis acest subiect. Ne-am trezit în brațe, în această campanie electorală, cu un subiect deschis de alții”

Un articol de: Redacția B1.ro - 23 Mai 2019, 13:39
Foto: facebook.com/kelemenhunor.rmdsz Politică

Kelemen Hunor, președintele UDMR, susține că a solicitat intervenția autorităților, precum și că s-a trezit în brațe, în această campanie electorală, cu un subiect deschis de alții, potrivit stiripesurse.ro.

„Noi am cerut restabilirea situației anterioare și discuții între cele două ministere, Ministerul Apărării și Ministerul Apărării din Ungaria, pentru că așa este prevăzut în acordul bilateral. În rest, sunt provocări care pot fi judecate de oameni rațional foarte ușor al cui este interesul și cui servește. Nu vreau să intru în amănunte, dar noi niciodată nu am provocat, nu am mers peste alții. Nu noi am deschis acest subiect. Ne-am trezit în brațe, în această campanie electorală, cu un subiect deschis de alții”, a declarat Kelemen Hunor.

Declarația sa vine în contextul în care autoritățile din județul Bacău au efectuat, în zori, o percheziție la domiciliul lui Laszlo Antal, viceprimarul UDMR din Sânmartin, în urma plângerii depuse împotriva lui de George Simion, pe fondul scandalului de la Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, acolo unde mormintele soldaților români au fost învelite în pungi de gunoi de extremiștii maghiari. (Detalii AICI)

În aceste condiții, UDMR ar fi decis să rupă protocolul de colaborare cu PSD-ALDE, informează HotNews, care citează surse politice. Anunțul oficial ar urma să fie făcut joi. Uniunea ar fi vrut să facă acest lucru după alegerile europarlamentare din 26 mai, dar escaladarea scandalului legat de cimitirul de la Valea Uzului a grăbit demersul. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   Kelemen Hunor,   UDMR
 
 
 
Loading...