Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Laufer și-a făcut public certificatul de naștere pentru a demonstra că s-a născut în România. ''Am avut o reacție bazată pe o puternică încărcătură emoțională'' (FOTO)

Laufer și-a făcut public certificatul de naștere pentru a demonstra că s-a născut în România. ''Am avut o reacție bazată pe o puternică încărcătură emoțională'' (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 22 Noi 2018, 18:00
Foto: Inquam Photos / Alberto Grosescu Politică

Ilan Laufer și-a publicat pe Facebook certificatul de naștere pentru a demonstra că s-a născut în București, așa cum a susținut în discursul ce i-a adus numeroase critici. Asta în contextul în care două publicații israeliene au scris că acesta s-a născut în Israel, în Rishon Lezion.

De asemenea, el a ținut să explice duritatea discursului în care l-a acuzat pe Klaus Iohannis de antisemitism.

”Înțeleg și respect regulile statutare ale organizaţiilor evreieşti şi îmi aleg astăzi cuvintele cu prudenţă. 

Totodată, din cauza nejustificării refuzului - conform Constitutiei, a domnului Presedinte, de a fi parte din Guvernul Romaniei, am avut o reacție la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoțională. 

Nu mi-am dorit și nu îmi doresc să amestec trăirile personale în viața politică. Consider că, la nivel personal, am dreptul să fiu subiectiv, atunci când mă simt discriminat”, a scris Ilan Laufer.

Citeşte mai multe despre:   Ilan Laufer,   Stiri Bucuresti,   Israel