Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ioana Constantin (PMP): 'Pare că toți cei din USR care îl urăsc pe Nicușor Dan încearcă din răsputeri să dinamiteze orice posibilă înțelegere între partide'

Ioana Constantin (PMP): 'Pare că toți cei din USR care îl urăsc pe Nicușor Dan încearcă din răsputeri să dinamiteze orice posibilă înțelegere între partide'

Un articol de: Traian Avarvarei - 30 Iul 2020, 18:37
Ioana Constantin (PMP): 'Pare că toți cei din USR care îl urăsc pe Nicușor Dan încearcă din răsputeri să dinamiteze orice posibilă înțelegere între partide' Politică

Ioana Constantin, secretar general adjunct al PMP și candidat la Primăria Sectorului 1, a scris, joi, pe pagina sa de Facebook, că USR se opune unei înțelegi între partidele de dreapta pentru susținerea lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Potrivit acesteia, una dintre cele mai vehemente voci este cea a europarlamentarului Clotilde Armand, la rândul său candidată la Primăria Sectorului 1.

Totodată, Constantin spune că atacul lui Armand la Traian Băsescu este “gratuit” și o îndeamnă pe contracandidata sa la cea primăria celui mai scump sector din capitală să revină la probleme actuale ale partidului din care face parte.

Clotilde Armand îl atacă gratuit pe Președintele Băsescu exact într-un moment în care e nevoie de înțelepciune și luciditate. Pare că toți cei din USR care îl urăsc pe Nicușor Dan încearcă din răsputeri să dinamiteze orice posibilă înțelegere.
Ce-i drept, nu ar fi prima dată!

Clotilde, cred că înainte de a căuta în valiza cu amintiri cu cine și când a votat PMP, poate e bine să revii în prezent și să le spui alegătorilor ce consilieri USR și-au făcut drum către PSD”, scrie Ioana Constantin pe Facebook.

De asemenea, liderul PMP dă ca exemplu cazul lui Cristian Bulfon, consilier local USR, chiar in sectorul 1, care a trecut cu mapa și valiza la PSD.

“Poate e o chestiune de compatibilitate. De la PMP, spre exemplu, sigur nu a plecat nimeni”, spune, ironic, Ioana Constantin.


 

Citeşte mai multe despre:   Ioana Constantin,   PMP,   Clotilde Armand