Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Iohannis, către Ponta: Ca premier, răspundeaţi de organizarea alegerilor. Ponta: Reprezentanţii ACL au lipsit în ziua votului

Iohannis, către Ponta: Ca premier, răspundeaţi de organizarea alegerilor. Ponta: Reprezentanţii ACL au lipsit în ziua votului

Un articol de: -
Politică

Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, i-a reproşat, marţi seară, contracandidatului său, Victor Ponta, organizarea defectuoasă a primului tur al alegerilor, susţinând că premierul este cel care trebuia să demisioneze şi nu ministrul Titus Corlăţean.

„Dvs aţi suprimat dreptul la vot în disaspora. Acelaşi lucru mi s-a comunicat din Paris, Londra. Cetăţeni revoltaţi că nu au putut vota. Aceste lucruri trebuia să le prevedeţi. Aţi ignorat cu rea credinţă şi aţi organizat astfel încât mii de oameni au rămas  afară”, a declarat Klaus Iohannis, în confruntarea difuzată de Realitatea TV.

„Degeaba le explicaţi cu Băsescu, legea, dvs. ca premier răspundeaţi de organizarea alegerilor, nu le-aţi organizat bine. Degeaba spuneţi că au fost bine organizate, faptele vă contrazic”, a adăugat Iohannis.

„Dvs. trebuia să demisionaţi, nu dl Corlăţean”, a mai spus Klaus Iohannis.

În replică, Victor Ponta a explicat că principala problemă din primul tur a fost cauzată de completarea declaraţiei pe propria răspundere, introdusă după ce "Traian Băsescu a ieşit preşedinte fraudând alegerile în diaspora".

"BEC a greşit când a cerut ca formularul să nu se completeze decât în faţa secţiei de vot. 132 de reprezentanţi ai dl Iohannis au lipsit în ziua votului din birourile de vot. Am asigurat din banii statului să acopere absenţa lor în turul doi", a declarat Victor Ponta.

"Dl Meleşcanu a discutat cu cei de la BEC ca toţi românii pe care dl Iohannis nu i-a întâlnit să poată să voteze", a mai spus Ponta.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Victor Ponta,   Realitatea TV,   diaspora
 
 
 
Loading...