Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Iohannis, despre legea închisorii acasă: Unii din cei care au votat cu atâta entuziasm probabil s-au gândit preventiv că dacă e să meargă la închisoare, mai bine stau acasă

Iohannis, despre legea închisorii acasă: Unii din cei care au votat cu atâta entuziasm probabil s-au gândit preventiv că dacă e să meargă la închisoare, mai bine stau acasă

Un articol de: B1.ro - 26 Apr 2018, 19:15
Iohannis, despre legea închisorii acasă: Unii din cei care au votat cu atâta entuziasm probabil s-au gândit preventiv că dacă e să meargă la închisoare, mai bine stau acasă Politică

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 170 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” şi şase abţineri, proiectul potrivit căruia condamnaţii pentru fapte fără violenţă, care nu sunt recidivişti şi care au o pedeapsă de maximum cinci ani, beneficiază de măsura arestului la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică. 

Președintele Klaus Iohannis a dat de înțeles că această lege a fost votat de unii parlamentari chiar pentru folosul lor, știindu-se cu musca pe căciulă. 

Întrebat dacă aceasta este o lege în favoarea penalilor, așa cum a mai spus despre alte legi, Iohannis a răspuns: ”da, unii dintre cei care au votat cu mult entuziasm probabil se gândesc preventiv că decât să meargă la închisoare, mai bine să stea acasă. Asta nu înseamnă că măsura trebuie eliminată. E o măsură care există la nivel european, dar trebuie foarte clar lămurită și aplicată, când nu există un pericol social. Dar așa, paușal, nu mi se pare o inițiativă bună”. 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis