Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Iohannis: Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună - Asta este evoluţia României în ultimul secol

Iohannis: Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună - Asta este evoluţia României în ultimul secol

Un articol de: B1.ro - 10 Noi 2018, 15:11
Politică

În ultima sută de ani am pendulat între ceva ars şi o prăjitură foarte bună, asta deși România are ingredientele necesare pentru a-i rezulta mereu o prăjitură foarte bună, a susținut președintele Klaus Iohannis, la un eveniment dedicat contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în Anul Centenar, care a avut loc la Ambasada României din Paris.

“Avem tot ce ne trebuie. Avem oameni educaţi, avem posibilităţi, avem dorinţa societăţii. Ceea ce probabil mai trebuie studiat este cum le aducem pe toate împreună, care este unificatorul, care este catalizatorul. E ca şi cum ne-am pregăti să facem o prăjitură foarte bună şi avem pe masă toate ingredientele: făină, zahăr, nuci, unt, ce vreţi. Şi ne uităm la ele şi cineva întreabă: aveţi tot ce vă trebuie ? Da. Dar de acolo urmează pasul cel mai important de a pune toate ingredientele laolaltă în aşa fel încât să iasă o prăjitură foarte bună, şi nu ceva ars care este mai degrabă jenant.

Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Asta este evoluţia României în ultimul secol. Am trecut prin perioade deosebit de bune pentru România şi evident Marea Unire este primul eveniment extrem de pozitiv din această serie. Pe urmă ne-am pierdut un pic, am trecut prin dictaturi dintre cele mai grele cu rezultate groaznice, am revenit cu un eveniment foarte pozitiv în decembrie 89 şi de atunci căutăm calea care de toate generaţiile a fost definită ca şi o cale europeană şi euroatlantică”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că în unele domenii facem faţă, în altele mai avem de lucrat, dar România poate avea un parcurs cu mult, mult mai bun și asta pentru că avem tineri foarte valoroşi: ”Cred că în unele domenii facem faţă. Dar mai este mult de lucru, foarte mult de lucru. Cred că avem tineri valoroşi, aici sunteţi dovada vie. Avem tineri foarte valoroşi şi în ţară. Fenomenul care mă intristează de fiecare dată este că cei din ţară ar veni aici, dar voi nu v-aţi întoarce”.
 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Paris