Președintele Klaus Iohannis i-a luat la mișto Marcel Ciolacu și Titus Corlățean în răspunsul trimis Curții Constituționale privind conflictul sesizat de PSD privind redesemnarea lui Ludovic Orban drept premier.
Klaus Iohannis a trecut în răspunsul trimis la CCR definiția din DEX pentru verbul „a bloca” pentru a arăta că liderii PSD nu au înțeles ce înseamnă un „blocaj instituțional” în momentul în care au făcut sesizarea.
„Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române prin „a bloca” se înțelege „a nu mai funcționa sau a face să nu mai funcționeze”. Or, prin emiterea decretului de desemnare a unui candidat la funcția de prim-ministru, Parlamentul României nu este împiedicat în exercitarea vreuneia dintre atribuțiile sale, ci dimpotrivă, ca efect al acestei desemnări, se deschide procedura învestirii Guvernului, în cadrul căreia poate fi exercitat dreptul exclusiv al senatorilor și deputaților de a decide asupra acordării încrederii viitorului Guvern”, arată Klaus Iohannis în adresa trimisă către Curtea Constituțională.
Șeful statului susține că din sesizarea făcută de PSD lipsesc fix argumentele care demonstreze crearea unui blocaj ceea ce arată clară că aceștia nu au putut identifica unele.
„Apreciem că această omisiune în motivare nu poate avea altă explicație decât aceea că autorul sesizării, în mod obiectiv, nu a putut identifica elementele care ar contura un blocaj instituțional”, se arată în punctul de vedere al președinției.
Președintele susține că cererea este indamisibilă pentru că lipsesc trăsăturile specifice unui conflict de natură constituțională între puterile statului.
„Președintele României a desemnat pentru funcția de prim-ministru una dintre cele trei persoane propuse de către partidele și formațiunile politice participante la consultări. Nefiind în situația unei majorități absolute deținute în Parlament de un partid, în urma consultărilor, Președintele României a desemnat candidatul propus de Partidul Național Liberal (PNL)”,arată Klaus Iohannis.
Mai mult, președintele arată că sesizarea semnată de Marcel Ciolacu și Titus Corlățean este pur politică și reprezintă „o expresie a nemulțumirii de natură pur politică a unui partid politic participant la consultări, al cărui exponent este autorul sesizării, și nu ca o expresie a unei imposibilități de funcționare instituțională”.
Klaus Iohannis susține că atributul desemnării unei persoane pentru funcția de premier îi aparține exclusiv atunci când nu există o majoritate parlamentară. Președintele amintește de desemnările unor premieri PSD, desemnări făcute în contextul în care PSD și ALDE aveau majoritate în legislativ.
De asemenea, președintele precizează că argumentul folosit de PSD, conform căruia un premier demis prin moțiune nu mai poate fi propus din nou, reprezintă o decădere din drepturi care nu este prevăzută de Constituție.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, luni, depunerea la Curtea Constituțională a sesizării privind desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcția de premier, sesizare semnată de el, ca președinte al Camerei Deputaților și de președintele interimar Senatului, Titus Corlățean.
În ciuda acestor demersuri ale PSD, procedura de învestire a noului guvern merge mai departe. Audierile miniștrilor propuși pentru formarea noului cabinet condus de Ludovic Orban vor avea loc în 17, 18, 19 februarie, iar votul de învestitură e programat pentru 24 februarie, ora 16:00, au decis birourile permanente reunite ale Parlamentului, unde PSD încă deține o majoritate de 13 din cele 25 de voturi.
Cu toate acestea, votul de învestitură pare sortit eșecului, având în vedere că parlamentarii PNL au fost mandatați să participe la ședința de plen, dar să respingă propunerea de premier și cabinet. USR nu a anunțat clar cum votează, dar a precizat că dorește declanșarea alegerilor anticipate, astfel că sunt toate șansele să respingă, la rândul său, cabinetul nominalizat.
De partea cealaltă, PSD, care deține de departe cele mai multe mandate de parlamentar, a trimis mesaje neclare cu privire la ipoteza alegerilor anticipate, dar subliniat ferm, prin vocea președintelui interimar Marcel Ciolacu, că nu va vota pentru instalarea premierului propus Ludovic Orban, pe care l-a demis recent prin moțiune de cenzură.
Alegerile anticipate se convoacă după ce propunerile de premier ale președintelui sunt respinse de două ori în Parlament.
„După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”, se arată în Constituția României.