Demisie în Ministerul Justiției: Ion Popa, judecătorul care susținea că femeia magistrat e o vulnerabilitate, a renunțat la funcția de secretar de stat
Judecătorul Ion Popa a demisionat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei, la nici trei săptămâni de la numire, informează Agerpres, care citează mai multe surse.
Popa a elaborat, în 2013, un studiu în care susținea că femeia judecător sau procuror este o vulnerabilitate pentru justiție, deoarece femeile magistrat au ”foarte puține opțiuni decente de cuplu”, ele cad pradă ”unei eventuale oferte de nerefuzat venită din partea unui bărbat”, iar relația ”capătă progresiv valențe infracționale, finalul fiind previzibil”.
De asemenea, Popa a publicat, în 2014, un studiu care îi critica pe magistrații români care se întâlnesc cu diplomații străini și care constata ”reticenţa şi ostilitatea faţă de politicul român, în opoziţie cu promptitudinea şi deschiderea excesivă chiar, faţă de politicul străin diplomatic din România”.
El a mai fost director în minister pe vremea când instituția era condusă de Rodica Stănoiu.