Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ionel Dancă: Guvernul a aprobat IMM Factor, produs care garantează instrumentele de plată în relațiile comerciale dintre firme

Ionel Dancă: Guvernul a aprobat IMM Factor, produs care garantează instrumentele de plată în relațiile comerciale dintre firme

Un articol de: Traian Avarvarei - 23 Iul 2020, 14:25
Ionel Dancă: Guvernul a aprobat IMM Factor, produs care garantează instrumentele de plată în relațiile comerciale dintre firme Politică

Guvernul a aprobat, printr-un memorandum IMM Factor. Acesta este un nou produs privind  garantarea instrumentelor de plată în relaţiile comerciale dintre firme, a anunțat, joi, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

 

 

Guvernul a aprobat IMM Factor

 

 

Ionel Dancă a pecizat că IMM Factor vine în sprijinul comercianților, având în vedere condițiile dificile din economie și riscul de neplată a furnizorilor, a contractelor comerciale, a livrărilor de bunuri şi servicii.

“Riscul acesta de neplată poate crea un blocaj în economie, prin acumularea de datorii neplătite între comercianţi şi arierate între diverse societăţi comerciale. Guvernul a adoptat un astfel de program pentru a stimula instrumentele de garantare a unor facilităţi de plată între comercianţi, numite factoring sau scontare", a declarat Ionel Dancă la Palatul Victoria, în cadrul unei conferinţe de presă în care prezentat deciziile luate în şedinţa de guvern de miercuri.

 

 Lovitură în televiziune! Transferul lui Mircea Badea...

Cum funcționează IMM Factor

 

 

Șeful Cancelariei prim-ministrului a arătat cum funcţionează noile produse financiare. Potrivit lui Dancă, atunci când  un comerciant a contractat o livrare de bunuri şi servicii cu plata facturii la un anumit termen, el poate merge către un finanţator, către o bancă comercială şi să ceară, prin aşa-numitul produs de factoring, plata imediată a acelei facturi.

“Se duce cu factura la bancă şi cere plata în proporţie de până la 80% a facturii până la plata acesteia de către furnizor. Pentru a stimula o astfel de practică în economie, care funcţionează în economiile dezvoltate şi nu numai, Guvernul vine cu acest produs şi garantează în proporţie de 50% finanţatorului plata acestei facturi. Dacă un comerciant are o livrare de bunuri şi servicii cu un preţ de un milion de lei, cu termen de plată la trei luni, el poate merge imediat la bancă şi să ceară, până primeşte banii de la client, să ceară 80% din valoarea acestei facturi, respectiv 800 de mii de lei. Statul, Guvernul României, vine şi îi garantează finanţatorului 50% din această valoare, respectiv 400 de mii de lei. Astfel, banii circulă în economie mult mai repede şi se evită riscul de neplată şi de acumulare de arierate", a spus Dancă.

În cazul scontării, este o regulă similară. Scontarea funcţionează pentru valoarea acestor creanţe la valoarea lor nominală, spune Ionel Dancă.

Concret, atunci când un comerciant are de încasat de la un client o anumită sumă, aceasta poate fi cumpărată ca un credit de un finanţator, de către o bancă comercială la valoarea nominală, în întregime sau parţial.

“Şi în acest caz, produsul pe care l-am aprobat în şedinţa de guvern de ieri, IMM Factor, vine şi garantează în proporţie de 50% recuperarea acestor creanţe de către finanţator şi beneficiază, ca şi în cazul celorlalte produse, precum IMM Leasing, de aceleaşi avantaje din punct de vedere al costurilor de administrare, respectiv dobândă subvenţionată 50% şi costuri de administrare subvenţionate în proporţie de 100%", a mai precizat Dancă.

Plafonul maxim, a adăugat el, la un astfel de produs pentru un beneficiar este de 12 milioane de lei.

Citeşte mai multe despre:   IMM Factor,   Ionel Danca,   Guvern PNL