Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ionuț Nasleu, fostul șef de la Piețe Timișoara, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încercat să plece din țară. El este cercetat într-un dosar de amenințare și șantaj

Ionuț Nasleu, fostul șef de la Piețe Timișoara, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încercat să plece din țară. El este cercetat într-un dosar de amenințare și șantaj

Un articol de: George Lupu - 25 Feb 2021, 09:33
Ionuț Nasleu, fostul șef de la Piețe Timișoara, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încercat să plece din țară. El este cercetat într-un dosar de amenințare și șantaj Politică

Ionuț Nasleu, fostul director de la Piețe Timișoara, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încercat să plece din România, însă a fost oprit la check-in-ul pentru cursa de Istanbul de pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti.

 

Ionuț Nasleu,fostul director de la Piețe Timișoara, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încercat să plece din România

 

Acesta a fost demis în urmă cu câteva zile de primarul Timișoarei, Dominic Fritz, după ce a fost vizat într-un dosar de ameninţare şi şantaj deschis ca urmare a plângerii depuse de doi jurnaliști, relatează publicația locală Debanat.

De pe Aeroportul Otopeni, acesta a fost preluat de un echipaj de poliție și dus până la Sibiu, de unde a fost preluat de poliţiştii timişoreni. În urma audierii sale, procurorul de caz a decis reţinerea lui Ioan Nasleu pentru 24 de ore, sub acuzația de șantaj.

Fostul liberal este cercetat într-un dosar de şantaj şi ameninţare, în urma plângerii făcute de jurnaliştii Dragoş Boţa (Pressalert.ro) şi Iulia Boţa (Debanat.ro). „Da. I-am făcut plângere penală lui Ioan Nasleu pentru şantaj şi ameninţare.

După ce ani buni a lansat tot felul de calomnii despre noi în spaţiul public, ne-a dat în judecată şi a pierdut, Nasleu a trecut la nivelul următor – şantajul. Când i-am cerut un punct de vedere, răspunsul a fost un mesaj de ameninţare pentru amândoi.

Ni s-a transmis că dacă publicaţiile noastre, Pressalert.ro şi Debanat.ro, vor continua să scrie despre ce face va face publică o pretinsă înregistrare compromiţătoare. Cum nu există nimic de acest fel şi pentru că amândoi nu putem accepta ca viaţa noastră şi activitatea profesională să fie negociate, am decis să facem ce este firesc şi normal – să sesizăm autorităţile statului”, au transmis Iulia şi Dragoş Boţa.

 

Fostul șef al piețelor din Timișoara ar fi încercat să plece în SUA

 Liviu Dragnea, ELIBERAT din închisoare? Vestea pe care o aștepta fostul șef al PSD

Nasleu a încercat să plece din România, cel mai probabil în Statele Unite, acolo unde deţine un apartament achiziţionat din salariul de bugetar. El a fost oprit însă chiar la check-in-ul pentru cursa de Istanbul de pe Aeroportul Otopeni din Bucureşti. Motivul opririi este un dosar penal pentru amenințare şi şantaj, în urma plângerii făcute de jurnaliştii Dragoş Boţa şi Iulia Boţa.

“Văzând că actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi că nu există vreunul dintre cazurile care împiedica punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, în data de 19.02.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infractiunilor de ameninţare şi santaj”, se menţionează într-o ordonanta de efectuare a percheziţiei corporale emisă de comisarul sef Silviu Sarbu, de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Timis.

Citeşte mai multe despre:   Timisoara,   Ionut Nasleu