Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ionuț Pucheanu (PSD), primarul din Galați: Am îndeplinit 85% din promisiuni / Despre înțelegerea locală a Dreptei: „Să le dea Dumnezeu sănătate că au gândit așa, că tare bine-mi e” (VIDEO)

Ionuț Pucheanu (PSD), primarul din Galați: Am îndeplinit 85% din promisiuni / Despre înțelegerea locală a Dreptei: „Să le dea Dumnezeu sănătate că au gândit așa, că tare bine-mi e” (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 29 Aug 2020, 00:51
Ionuț Pucheanu (PSD), primarul din Galați: Am îndeplinit 85% din promisiuni / Despre înțelegerea locală a Dreptei: „Să le dea Dumnezeu sănătate că au gândit așa, că tare bine-mi e” (VIDEO) Foto: Ionuț Pucheanu / Facebook Politică

Ionuț Pucheanu, primarul PSD din Galați, a declarat vineri, pentru B1 TV, că a îndeplinit 85% din promisiunile făcute acum patru ani. El a insistat că mai are nevoie de un mandat și, în general, primarilor nu le ajunge doar un mandat, deoarece legislația și termenele de respectat fac practic imposibilă realizarea a numeroase proiecte într-un asemenea interval. Pucheanu s-a arătat încrezător că gălățenii îl vor vota din nou, și asta deoarece a făcut multe pentru oraș, dar și pentru că principalele partide de Dreapta s-au poziționat dezastruos în această bătălie electorală.

 

Primarul PSD din Galați susține că a îndeplinit 85% din promisiunile făcute cetățenilor

 

Primarul social-democrat al Galațiului, Ionuț Pucheanu, a declarat, pentru B1 TV, că a realizat 85% din ceea ce și-a propus la începutul mandatului. El a subliniat că un primar are nevoie de mai mult de patru ani pentru a-și duce la îndeplinire toate proiectele, de vină fiind birocrația, legislația în vigoare și nenumăratele termene pe care trebuie să le respecte.

„Dacă ne uităm la poveștile de succes pe care începem să le avem și în România, eu aș merge pe minim două - trei mandate. Cred că domnul Boc (Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca - n.r.) știe mai bine decât mine cât de greu e. Pleci în niște proiecte pe care nu le poți finaliza strict în patru ani de zile pentru că, efectiv, legislația în vigoare, toate termenele pe care trebuie să le respecți efectiv aproape că te pun în imposibilitatea finalizării proiectelor în patru ani de zile. Dacă ne uităm puțin în vestul Europei, veți vedea că mandatul de patru ani de zile a cam început să dispară, pentru că comunitățile și guvernele au înțeles că patru ani e efectiv prea puțin ca un primar să ducă la îndeplinire toate promisiunile electorale sau tot ce și-a propus să facă”, a declarat Ionuț Pucheanu, pentru B1 TV.

Întrebat cât din promisiunile de acum patru ani a reușit să ducă la îndeplinire, primarul a răspuns: „Aproximativ 85%. Eu cred că e un procent foarte bun. 100%... N-am auzit până acum ca, în patru ani de zile, un primar să reușească să ducă la bun sfârșit tot ce și-a propus în primul mandat. Prin urmare, modul în care se desfășoară licitațiile, drumul anevoios prin care trebuie să treacă un proiect cap-coadă te pun în imposibilitatea ca, în patru ani, să poți atinge 100% din tot ce ai promis la începutul mandatului”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 UN ADEVĂRAT MIRACOL! S-a dus cu iubitul său necredincios la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Când au ajuns acolo, ceva cu totul NEAȘTEPTAT i s-a întâmplat tânărului

Ionuț Pucheanu mulțumește partidelor de Dreapta pentru modul în care s-au ”organizat” în Galați

 

Social-democratul a mai spus că are șanse foarte mari să obțină un nou mandat de primar, asta deoarece a făcut foarte multe pentru oraș, dar și pentru că partidele de Dreapta s-au poziționat dezastruos în această cursă electorală.

„Șansele mele sunt foarte mari și nu o spun nici pe departe cu vreo aroganță, ci pentru că tot ce am realizat în patru ani de zile. Se vede și din relația mea direct cu cetățenii acestui oraș. 

Cât despre contracandidații de la Galați, singurul lucru pe care vi-l pot spune, în premieră să zic așa pentru Galați, e că, după 30 de ani, PNL nu are candidat la Galați, e o struțo-cămilă pe care au încercat-o cei de la PNL cu USR. PNL nu și-a pus primar, are doar listă de consilieri locali, susține candidatul celor de la USR. USR la Primărie are și primar și listă de consilieri, în schimb nu are candidat la Consiliul județean. N-am înțeles care a fost logica, dar nici nu mai contează. Să le dea Dumnezeu sănătate celor care au gândit așa, că mi-e tare bine cu modul în care s-au pozițioant în această campanie”, a afirmat edilul social-democrat.


Primarul Galațiului, diferențe între guvernările PSD și PNL


Pucheanu a mai afirmat că a contat „într-o oarecare măsură” faptul că, în aproape trei din cei patru ani de mandat, Guvernul a fost de aceeași culoare politică (PSD).

„Să fiu foarte sincer, contează fantastic de mult relația pe care o poți avea cu Guvernul”, a mai precizat el.

Primarul a mai spus că s-a simțit de când la Palatul Victoria a venit guvernarea PNL: „Din păcate, am fost lăsați singuri în lupta aceasta cu coronavirusul. Sunt sume fantastic de mari pe care le-am cheltuit și care, din păcate, până în momentul de față nu au venit. A trebuit să le acoperim de la bugetul local. La nivelul municipiului Galați avem peste 15 milioane de lei pe care i-am folosit pe diferite activități, acțiuni și dotări pentru combaterea coronavirusului, buget pe care a trebuit să-l luăm din alte părți”. 


Candidaţii la Primăria Galați:

  • Ionuţ-Florin Pucheanu - PSD
  • Cătălin Cristache - PMP
  • Cristian Dima - ALDE
  • Marius Stan - Pro România
  • Picu Apostol Roman - PPU 
  • Adriana-Elena Tudor - AUR
  • Emanuel Olaru - Re:Start România
  • Bogdan-Ionel Rodeanu - USR-PLUS
  • Andrei Velea - PACT pentru Galaţi
  • Ştefan Baltă - PER
  • Daniela-Simona Vreme - independent

Candidații vor apărea pe buletinele de vot fix în această ordine.

Citeşte mai multe despre:   Ionut Pucheanu,   alegeir in Galati,   PSD,   PNL,   USR