Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Politică Ionuț Simionca (PMP), după clasarea dosarului Rompetrol 2: „Românii nu înțeleg cum statul acesta e fraudat zi de zi și nimeni nu e tras la răspundere” (VIDEO)

Ionuț Simionca (PMP), după clasarea dosarului Rompetrol 2: „Românii nu înțeleg cum statul acesta e fraudat zi de zi și nimeni nu e tras la răspundere” (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 10 Dec 2019, 21:32
Politică

Deputatul PMP Ionuț Simionca a criticat, marți seară, în direct pe B1 TV, atitudinea autorităților, după clasarea dosarului Rompetrol 2.

„De fapt au fost niște țepari, care au profitat de oportunitate și au jefuit România. După Revoluție, toți au făcut ce au vrut. Eu atunci aveam 14 ani, dar mă gândesc astăzi cum e posibil să nu găsești un vinovat, un responsabil. Sunt documente semnate. Cine sunt oamenii care au fost de acord când s-a făcut vânzarea din partea lui Dinu Patriciu spre kazahi? Cine a semnat documentele? Unde sunt vinovații și responsabilii? 

Eu mă gândesc, astăzi, că noi nu avem infrastructura. Vă dați seama... cu un miliard de dolari s-ar face 6-700 de kilometri de autostradă în România, adică am avea Autostrada Nordului, Autostrada Unirii, infrastructură care ne-ar aduce beneficii. Eu nu pot să concep așa ceva, nu pot să îmi imaginez că, totuși, au fost câteva documente scrise și nimeni nu-i vinovat. (...) Pentru ce ai mai pus sechestru dacă tu ai clasat dosarul? Probele nu sunt produse care se vând, adică le-ai consumat o dată și nu mai ai. Românii nu înțeleg cum statul acesta e fraudat zi de zi și nimeni nu e tras la răspundere. Nimeni nu plătește. Niciun politician n-a fost sancționat pentru ce s-a întâmplat”, a declarat Simionca, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Ionut Simionca,   PMP
 
Loading...